Ianis Hagi (26 de ani) are un viitor incert la Rangers. Playmakerul român s-ar putea despărți în vară de gruparea de pe Ibrox Park. Până atunci, „ursuleții” sunt pe cale să aibă patroni americani.
Presa din Marea Britanie anunță că Rangers este aproape să fie vândută unor investitori din Statele Unite ale Americii. Jurnaliștii din „Regat” scriu că s-a ajuns deja la un acord de principiu în privința tranzacției.
Conform SkySports, cele două părți sunt în negocieri intense de mai multe luni de zile, iar Rangers pare să fi ajung la o înțelegere cu Paraag Marathe, CEO la 49ers Enterprises, companie care deține și San Francisco 49ers, echipă din NFL, dar și Leeds Uninted, formație care joacă în Championship.
Rangers și 49ers Enterprises ar fi bătut deja palma pentru ca 51% din acțiunile grupării scoțienii să ajungă la investitorii americani. Cel mai probabil, afacerea se va încheia până la startul următorului sezon.
Alături de Paraag Marthe, în acționariatul lui Rangers va intra și Andrew Cavenagh. Acesta din urmă este un afacerist din domeniul asigurărilor de sănătate. Potrivit sursei menționate anterior, americanii au venit cu garanții în privința unei infuzii importante de capital, suma finală urmând să fie stabilită în funcție de parcursul din cupele europene şi de transferuri.
După 29 de etape scurse din Scottish Premiership, Rangers este pe locul 2, cu 59 de puncte, la 16 puncte în spatele liderului Celtic. Echipa la care evoluează și Ianis Hagi e angrenată în continuare în Europa League. Rangers se va lupta pentru un loc în sferturi cu echipa lui Jose Mourinho, Fenerbahce.
Ianis Hagi are viitorul incert la Rangers. Contractul internaționalului român e valabil până la vara și nu duce de oferte. În actuala stagiune, Hagi n-a fost trecut pe lista UEFA în faza grupei principale, iar la un momentdat a fost trimis la echipa a doua.
Lucrurile s-au mai reglat și playmakerul în vârstă de 26 de ani a început să aibă realizări pentru scoțieni. În 19 meciuri de campionat, Hagi Jr. a marcat 3 goluri și a oferit 7 pase decisive.