News

Doliu în Biserica Ortodoxă Română. A murit preotul Petrea Petrea, participant la demonstrațiile de la Colectiv

01.07.2020 | 10:02
Doliu in Biserica Ortodoxa Romana A murit preotul Petrea Petrea participant la demonstratiile de la Colectiv
Doliu în Biserica Ortodoxă Română. A murit preotul Petrea Petrea, participant la demonstrațiile de la Colectiv. Sursa foto: monitoruldevrancea.ro
ADVERTISEMENT

Biserica Ortodoxă Română este în doliu. Preotul Petrea Petrea, paroh al bisericii ”Tuturor Sfinților” din Focșani, a murit.

Părintele se afla internat la Spitalul Fundeni, din Capitală. Avea 63 de ani, era revoluționar și participant la demonstrațiile Colectiv.

ADVERTISEMENT

De-a lungul vieții sale, slujitorul Bisericii s-a implicat în viața comunității, nu numai prin activitatea sa religioasă, ci și socială.

Preotul Petrea Petrea, participant la demonstrațiile de la Colectiv, a murit

În ciuda faptului că boala sa se agravase în ultimii ani de viață, preotul Petrea Petrea a continuat să slujească în biserică până de curând, când starea de sănătate nu i-a mai permis activitatea și a fost necesar un transfer la Spitalul Fundeni din Capitală, acolo unde a și murit.

ADVERTISEMENT

Părintele Petrea Petrea ar fi suferit o criză de pancreas, care i-ar fi fost fatală, conform surselor Monitorului de Vrancea. Preotul era cunoscut cu probleme medicale mai vechi, fiind diagnosticat cu diabet.

”Din câte știu, dumnealui avea diabet și se pare că acum a făcut o criză de pancreas și asta a fost. Dumnealui a slujit în Sud după ‘90 împreună cu părintele Drăgoi la Mausoleu, și apoi a fost înființată parohia ”Tuturor Sfinților” în sensul că s-a emis un document că se înființează parohia respectivă urmând a dobândi un teren și a contrui o biserică, și încă de la bun început el a fost numit paroh acolo.

ADVERTISEMENT

A slujit până de curând. Adică în ultimele săptămâni s-au agravat problemele dumnealui de sănătate. Nu era pensionar, în august ar fi împlinit 64 de ani. Din câte știu, decesul a survenit la spitalul Fundeni din București, ieri”,a spus marți, peotul Oscar Dumitru Frunză, protoiereu în cadrul Protoieriei Focșani II, pentru sursa citată.

Petrea Petrea, certificat de revoluționar și participant la manifestațiile Colectiv

Părintele Petrea Petrea deținea un certificat de participant la Revoluția din ̕89 și, pentru o vreme, în 1990-1992, a fost viceprimar al Municipiului Focșani.

ADVERTISEMENT

În noiembrie 2015, acesta s-a numărat printre protestatari ieșiți în stradă după tragedia de la Clubul Colectiv din București.

Trupul neînsuflețit al preotului Petrea Petrea a fost depus în Biserica ”Tuturor Sfinților” din Focșani, iar joi, 2 iulie, va avea loc slujba de înmormântare.

ADVERTISEMENT