Este o zi tristă pentru suporterii „alb-albaștrilor” și oamenilor din fotbalul craiovean. Unul dintre cei mai apreciați antrenori din istoria Universității Craiova, Nicolae Zamfir, a trecut în „echipa îngerilor”.
Nicolae Zamfir s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, iar peste 50 dintre aceștia i-a petrecut în slujba Universității Craiova. Acesta a fost antrenorul care l-a descoperit pe Gică Popescu, fotbalist care a jucat pentru „Știința” în perioada 1985-1990.
Nicolae „Țîcă” Zamfir a fost și nașul fostului internațional român în vârstă de 54 de ani, care l-a numit în fruntea conducerii academiei sale din Bănie. De-a lungul timpului acesta a antrenat Universitatea Craiova, atât la seniori, cât și la juniori, dar a pregătit și două echipe din străinătate, Bdin Vidin, Bulgaria, şi Jeff United Ichihara, Japonia.
Formația din Bănie i-a trimis condoleanțe familiei îndurerate, după aflarea veștii că profesorul emerit Nicolae Zamfir a încetat din viață. Pe 5 septembrie 2022, Nicolae „Țîcă” Zamfir a dat lovitura de start a meciului Universitatea Craiova – Farul Constanța, scor 4-3.
Pentru Nicoale „Țîcă” Zamfir avea să fie ultima apariție în fața suporterilor Universității Craiova. La începutul partidei, fostul mare antrenor al „alb-albaștrilor” a fost aplaudat de fanii prezenți pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu-Severin.
Începând cu 2013, Nicoale Zamfir s-a implicat în construirea Centrului de Juniori de la formația din Bănie. De-a lungul timpului, profesorul emerit a fost implicat în coloborarea dintre Universitatea Craiova și Universitatea din Craiova.
„Zi tristă pentru întreaga suflare alb-albastră. Din păcate, profesorul emerit Nicolae Zamfir ne-a părăsit în cursul zilei de astăzi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Marile performanțe din trecut ale clubului sunt legate de numele lui Nicolae Zamfir. El a fost unul dintre artizanii echipelor care au scris legenda fotbalului craiovean. De altfel, Nicolae Zamfir s-a alăturat proiectului renașterii Universității Craiova în iarna lui 2013, punându-și priceperea în slujba construirii unui Centru de Juniori puternic.
Profesorul emerit a fost implicat activ în protocolul de colaborare dintre Universitatea din Craiova și Universitatea Craiova. Condoleanțe familiei îndurerate!”, se arată în comunicatul emis de Universitatea Craiova.
Pentru Gică Popescu, Nicolae Zamfir a fost o persoană foarte specială, care i-a fost alături peste 40 de ani. Acesta l-a ajutat pe fostul mare fundaș în perioada petrecută la Universitatea Craiova și apoi i-a devenit naș de cununie.
„A plecat dintre noi un om extrem de drag mie, care mi-a fost alături peste 40 de ani. Este antrenorul care m-a crescut, nașul meu de cununie și o persoană cu adevărat specială în viața mea. Mi-e greu să vorbesc despre Tică Zamfir la trecut și o să-mi fie și mai greu să mă obișnuiesc cu gândul că nu mai e aici. Rămas bun, Nea Tică, vei rămâne mereu în inima mea”, a transmis Gică Popescu după vestea decesului lui Nicolae Zamfir.