Fotbalul mondial a primit o veste tristă în dimineața zilei de miercuri, 15 aprilie. În ziua returului cu Bayern Munich din UEFA Champions League, Real Madrid a aflat de trecerea în neființă a lui Jose Emilio Santamaria. Legendă a madrilenilor, „Don Jose” s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani.
Jose Emilio Santamaria s-a stins din viață în dimineața zilei de miercuri, 15 aprilie, la 96 de ani. Numele său s-a legat strâns pe parcursul vieții de Real Madrid, club la care a câștigat patru Cupe ale Europei, o Cupă Intercontinentală, șase titluri La Liga și o Cupă a Spaniei, în 337 de meciuri.
Legenda lui Real Madrid s-a născut în Uruguay în 1929 și a fost mereu aproape de locul de baștină. A fost jucător al lui Nacional, club la care a câștigat cinci titluri și a evoluat pentru Uruguay la Cupa Mondială din 1954 și la Copa America din 1957. Ulterior, Jose Emilio Santamaria a făcut pasul în capitala Spaniei.
Ca antrenor, Jose Emilio Santamaria a pregătit echipa olimpică a Spaniei la Jocurile Olimpice din 1968 de la Mexico City și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. În 1982, a fost selecționerul naționalei Spaniei la Cupa Mondială din Spania. Legenda lui Real Madrid a trecut printr-un accident domestic în urmă cu câteva săptămâni, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat de atunci. Din cauza vârstei, nu a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar ulterior a contractat o boală pe care nu a reușit să o depășească în spitalul din Madrid unde a fost internat.
La scurt timp după decesul lui Jose Emilio Santamaria, Real Madrid a ieșit cu un comunicat în care și-a arătat sprijinul pentru familia îndoliată. Președintele formației, Florentino Perez, a oferit declarații despre fostul jucător și antrenor uruguayan și a amintit de generația fabuloasă din care a făcut parte.
„Real Madrid CF, președintele său și Consiliul de Administrație deplâng profund trecerea în neființă a lui José Emilio Santamaría, una dintre cele mai mari legende ale clubului nostru și ale fotbalului mondial. Pentru președintele Real Madrid, Florentino Pérez, «Santamaría va fi întotdeauna amintit ca unul dintre marile simboluri ale clubului nostru.
A făcut parte dintr-o echipă care va rămâne în memoria tuturor madrilenilor și a tuturor fanilor fotbalului din întreaga lume. Alături de Di Stéfano, Puskás, Gento și Kopa, acea echipă a început să construiască mitul Real Madrid. Santamaría a exemplificat mereu valorile clubului nostru, iar până în ultimul moment, Real Madrid a fost marea pasiune a vieții sale. Real Madrid dorește să își exprime condoleanțele și afecțiunea față de soția sa Nora, copiii săi Nelson, Nora, Beatriz, José, Silvia și Javier, nepoții, strănepoții și întreaga familie, colegi și apropiați»”, s-a arătat în comunicatul lui Real Madrid.