Fostul fotbalist, antrenor și comentator francez Rolland Courbis a încetat din viață la vârsta de 72 de ani, a anunțat luni postul de radio RMC, unde era colaborator de peste două decenii.
Ca jucător, Courbis a cucerit titlul de campion al Franței de trei ori, o dată cu Olympique Marseille în 1972 și de două ori cu AS Monaco în 1978 și 1982. După retragerea din activitatea de fotbalist, și‑a continuat cariera ca antrenor, conducând peste 500 de meciuri în Ligue 1 pentru formații precum Olympique Marseille, Toulon, Toulouse, Bordeaux, Montpellier, iar ultima dată a fost antrenor secund la FC Sète 34, o echipă din ligile inferioare din Franța.
Dincolo de banca tehnică, Courbis a devenit o voce cunoscută în media sportivă franceză. De la începutul anilor 2000 s‑a dedicat comentariului fotbalistic la radio și televiziune, remarcându‑se prin opiniile sincere și spiritul său combativ care au atras atât aprecieri, cât și controverse în rândul ascultătorilor și telespectatorilor.
Reacțiile au început să sosească imediat după confirmarea decesului. Didier Deschamps, selecționerul Franței, a evocat pierderea unei personalități “călduroase și pline de caracter”, iar cluburile pe care Courbis le‑a antrenat și media pentru care a lucrat au transmis condoleanțe fanilor și comunității fotbalistice.
„A fost un om pasionat, cu o personalitate călduroasă și plin de caracter. În ultimii ani, a ales să-și arate această pasiune din spatele unui microfon, într-un stil unic ce numai el putea să-l aibă”, a spus Didier Deschamps, selecționerul Franței, citat de presa din Hexagon.
Echipa la care a jucat și antrenat Rolland Courbis a transmis un mesaj emoționant.
„Olympique Marseille a aflat cu profundă emoție despre trecerea în neființă a lui Rolland Courbis. Clubul a pierdut o personalitate majoră din istoria sa, un antrenor iconic și o figură marcantă a fotbalului francez. Odată cu dispariția lui Rolland Courbis, o voce, o viziune și o pasiune se pierd calități care au lăsat o amprentă durabilă asupra Olympique Marseille.
Format la OM, a jucat un rol important în dubla campionat și cupă din sezonul 1971/72, înainte de a se întoarce la Club la sfârșitul anilor ’90 ca antrenor principal. Un om de caracter, cu convingeri și dedicat fotbalului, a promovat întotdeauna un stil de joc vibrant și generos, bazat pe angajament colectiv. Înțelegerea sa profundă a vestiarului și capacitatea de a uni oamenii și de a transmite cunoștințe au format generații de jucători.
Olympique Marseille transmite cele mai sincere condoleanțe familiei sale, celor dragi și tuturor celor a căror viață a atins-o în lumea fotbalului. Rolland Courbis lasă o amprentă de neșters în memoria fotbalului francez și în inimile olimpiștilor”, a fost anunțul clubului francez.