Tristețe mare în familia „Bătrânei Doamne”. Vasilică Georgiu, un fotbalist talentat s-a stins din viață la doar 44 de ani, răpus de o boală incurabilă.
Inițial, fostul mijlocaș arădean a „driblat” boala, după tratamente și intervenții la Arad, Cluj-Napoca și Timișoara. În vara acestui an, FANATIK a stat de vorbă cu el pe faleza Mureșului, într-un moment în care Georgiu tocmai încheiase o serie de 33 de ședințe de radioterapie.
Totul a început de la o infecție care a recidivat odată cu trecerea anilor. „Am avut un liposarcom la pulpa piciorului drept care s-a format în timp. Nu l-am băgat în seamă, puteam să joc fotbal, doar că era inestetic. A ajuns mare în câțiva ani, de vreo 3 kg. Și m-am operat la Spitalul Municipal din Arad, în august 2021, la medicii Andrei Korodi și Gigi Aiordăchioaie. Nu am urmat un tratament oncologic, nu m-am gândit la așa ceva, doar că, în urmă cu un an, s-a format și la abdomen un liposarcom de 1kg, operat anul trecut în aprilie. S-a întâmplat concomitent cu recidiva de la picior”, ne spunea tânărul antrenor în luna iunie a acestui an.
Era însoțit de fiul său, Luca David, pentru care a fondat o școală de fotbal. ACS Sporting Arad a luat ființă în anul 2021 și are ca obiect de activitate pregătirea micilor fotbaliști cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani. Partener în acest proiect i-a fost Marius Ciubăncan, fost coleg de echipă la UTA și Tricotaje Ineu.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/10/vasilica-georgiu.jpeg)
„Am fondat școala dintr-o grupă de copii pe care am avut-o la Academia Brosovszky. Practic, am făcut-o la îndemnul soției, pentru fiul meu Luca David, care a început fotbalul cu foștii lui colegi de grădiniță. Este o satisfacție că mulți dintre cei cu care am început continuă și azi. Ei și părinții lor au înțeles că la nivel de copii nu sunt importante rezultatele, ci pregătirea și dezvoltarea fiecărui copil în parte.
Alții au plecat la UTA sau Viitorul Arad, fiind ghidați de rezultatele sportive. La nivel de juniori sunt importante etapele dezvoltării copiilor la fiecare grupă de vârstă. Nu poți să faci la 10 ani ce faci la 14 ani”, ne spunea cu pasiune cel care a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, echivalentă la momentul respectiv cu Licența B de antrenor. După noile reglementări nu s-a recunoscut, astfel că a început cu Licența C, dar a rămas focusat pe pregătirea copiilor.
Motivația nu l-a părăsit indiferent de eșaloanele prin care a trecut pe dreptunghiul verde. Prin anul 2000, la UTA exista un patronat italian, cu Angelo Gandolfi principal finanțator, iar Lorenzo Rubinacci era antrenor principal.
„Am făcut pregătirea cu echipa, iar sâmbătă urma să înceapă campionatul. Joi, când s-a tras linie, nu am prins lotul. Și am ajuns la Universitatea Arad (n.r., în Divizia C), unde era profesorul Ioan Marconi, pe care l-am avut la Liceul Moise Nicoară din Arad. Dar am urmat fotbalul cu aceeași pasiune. Sunt mirat când văd că unii campioni naționali de juniori se lasă de fotbal la vârsta de 19 ani, dacă la terminarea junioratului nu ajung la echipa unde își doresc. Este o chestiune de motivație”, a menționat Georgiu în interviul pe care ni l-a acordat.