Life

Doliu în lumea artei. Un geniu contemporan s-a stins din viață

Este doliu în lumea artei internaționale. Un geniu contemporan a încetat din viață la 85 de ani. A reprezentat un curent controversat.
12.02.2024 | 07:24
Doliu in lumea artei Un geniu contemporan sa stins din viata
Un geniu contemporan s-a stins din viață. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Este doliu în lumea artei internaționale, după ce un artist contemporan s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții unui muzeu din Viena.

Doliu în lumea artei. A murit un geniu contemporan

Gunter Brus, un geniu al artei internaționale, a încetat din viață pe 10 februarie 2024, la vârsta de 85 de ani. A fost un personaj controversat, având parte, de0a lungul timpului, de mai multe evenimente importante.

ADVERTISEMENT

Artistul a fot considerat un adevărat rebel, care a dat naștere curentului artistic numit acționism vienez. Acest curent le-a schimbat viziunea celor care erau în domeniu.

A fost schimbat modul în care alți artiști își transmiteau ideile. Mulți au renunțat la pânză și culori și se foloseau de propriul corp pentru a-și exprima arta.

ADVERTISEMENT

Gunter Brus s-a născut pe 27 septembrie 1938, în Ardning, Austria. Și-a petrecut ultimii ani din viață în Graz, oraș în care există și un muzeu dedicat artistului.

ADVERTISEMENT

Artistul a avut parte de mai multe momente controversate. De exemplu, acesta a mers prin centrul Vienei fără haine, cu corpul acoperit de vopsea albă și cu o dungă neagră care îl împărțea pe din două, moment în care a fost reținut de oamenii legii.

Un alt episod controversat s-a petrecut în anul 1970. La momentul respectiv, Gunter Brus și-a sfâșiat pielea cu o lamă de ras, în Munchen. După aceea, artistul a continuat să se exprime doar prin desen și pictură.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții muzeului din Viena, dedicat acționismului vienez, au fost cei care au anunțat moartea artistului, ultimul reprezentant al acestui curent.

“Gunter Brus este cu siguranţă unul dintre puţinii (nr. artişti austrieci) de o asemenea anvergură internaţională. Este imposibil să ne imaginăm istoria artei fără el”, a declarat directorul muzeului, Roman Grabner, pentru AFP, citat de spynews.ro.

Gunter Brus artist
Gunter Brus, artist reprezentant al acționismului vienez. Sursa foto: pointactu.fr/Colaj Fanatik

Acționismul vienez este o mișcare artistică apărută în Viena, Austria, în anii ’60, inițiată de un grup de artiști, printre care și Günter Brus, Hermann Nitsch, Otto Mühl și Rudolf Schwarzkogler.

Acest curent s-a manifestat prin mai multe forme, precum picturi, sculpturi, instalații, dar și performance-uri și happening-uri. Reprezentanții acestui curent pun accent pe corpul uman și pe experiența trupului, explorând limitele fizice și psihologice ale omului.