Lumea filmului este în doliu după ce George R. Robertson, actorul care a interpretat rolul șefului de poliție Henry Hurst în primele șase filme din seria „Academia de Poliție”, s-a stins din viață.
Potrivit ultimelor informații, actorul a murit în cursul zilei de duminică, la Sunnybrook Health Sciences Centre din Toronto, la vârsta de 89 de ani.
Tragicul anunț a fost făcut de către familia acestuia, care a făcut apel la respectarea intimității. Cei care l-au cunoscut în descriu ca fiind un actor, un bunic, scriitor, pictor, dar un om de mare valoare.
Cine a fost însă George R. Robertson și cum a ajuns să fie atât de apreciat în lumea cinematografiei? Actorul s-a născut pe 20 aprilie 1933, în Brampton, Ontario, Robertson și a bifat nenumărate reușite în domeniu.
El a jucat peste 80 de roluri, atât pe scenă, cât și pe micile ecrane, însă rolul din seria filmelor ”Academia de Poliție” l-a ajutat cel mai mult să ajungă la inimile publicului.
Nu doar actoria a fost pasiunea sa. George R. Robertson a excelat în fotbal și hochei în copilărie, pe când stătatea Canada și, în cele din urmă, s-a mutat la New York, unde a obținut un MBA la Universitatea Columbia în 1959.
Acolo a întâlnit-o pe Adele Probst, care i-a devenit ulterior soție. Începutul nu a fost ușor, însă în final, actorul și-a găsit drumul.
Cariera sa a început pe scenă, el obținând roluri mici în trei filme nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film: „Airport” (1970); „Norma Rae” (1979) și „JFK” (1991).
Ultimul său rol pe ecran a fost în filmul „Cradle to Grave”, în 2017, iar ultimii ani din viață i-a dedicat picturii, dar și scrisului, după cum povestea și familia sa.
George R. Robertson nu s-a făcut remarcat doar prin actorie ci și prin eforturile sale umanitare. El a străbătut pe jos întreaga lungime a sud-vestului Franței, aproximativ 330 de mile, pentru a strânge bani pentru un orfelinat din Chiang Mai, Thailanda.
Actorul a lăsat-o în urmă pe soția sa, Adele, dar și pe cele două fiice, Sarah și Ellen, precum și mai mulți nepoți.
Amintim că în urmă cu doar câteva săptămâni, faimosul actor Stuart Margolin din The Rockford Files, a murit la 82 de ani.