Este doliu în lumea filmului după ce actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Timp de mai bine de patru decenii, a făcut parte din echipa Teatrului Național București, dar a jucat și în mai multe filme.
Anunțul decesului actriței a fost făcut de către reprezentanții Teatrului Național “I.L. Caragiale”, care au postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
“Teatrul Național ‘I.L.Caragiale’ din București anunță cu tristețe că astăzi, 9 iulie, inegalabila actriță Ioana Bulcă a încetat din viață. (…) Întreaga echipă a Teatrului Național ‘I.L.Caragiale’ din București o va păstra în amintire și va menține vie imaginea ei pentru generațiile care urmează! Dumnezeu s-o odihnească în pace”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a TNB.
Teatrul Național din București a mai anunțat, totodată, unde se află sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței, pentru ca cei care au admirat-o să îi poată aduce un ultim omagiu.
“Pentru cei care vor să aducă un ultim omagiu actriței Ioana Bulcă, sicriul va fi depus începând de astăzi, ora 15:00 la capela Cimitirului Bellu din București”, se arată în mesajul TNB.
Născută la 7 ianuarie 1936, Ioana Bulcă a urmat școala primară și Liceul Teoretic la Sibiu. Își dorea foarte mult să devină actriță încă din copilărie, așa că a urmat, în perioada liceului, cursurile Școlii Populare de Artă, secțiile Canto și Artă Dramatică.
În 1952, la examenul de absolvire a Școlii Populare de Artă, a interpretat rolul Luisei din “Intrigă și iubire”, unde l-a avut pe Ion Besoiu ca partener. În anul următor, a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, clasa lui Ion Finteșteanu, pe care l-a absolvit în 1957.
De-a lungul carierei, actrița a colaborat cu regizori renumiți din lumea cinematografiei românești. A interpretat roluri importante, cum ar fi Midia în “Zodia Fecioarei” (1966) sau Doamna Stanca în “Mihai Viteazul” (1970).
A mai interpretat, de asemenea, și rolul blondei în “Astă seară dansăm în familie”, în 1972. În același an, a jucat rolul Margaretei în “Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”. Alte roluri importante au fost cele din “Restul e tăcere” (2007), în regia lui Nae Caranfil. Pentru acest rol, a fost premiată cu Premiul Gopo ca “cea mai bună actriță a anului 2008”.
Inclusiv pe scena Teatrului Național “I.L. Caragiale” a interpretat numeroase roluri. Dintre acestea, ultimul a fost Lotta Bainbridge în piesa “Așteptând la Arlechin” de Noel Coward, în regia lui Ion Cojar.