Authors

Doliu în lumea telenovelelor. Actriţa Karla Alvarez a murit la doar 41 de ani

Actriţa mexicană Karla Alvarez, cunoscută pentru rolurile negative din telenovele, a murit la vârsta de 41 de ani, din cauza unei insuficienţe respiratorii.
09.03.2018 | 10:25

Procurorul General al oraşului Mexic a confirmat că moartea prematură a actriţei a fost direct legată de lupta ei cu anorexia şi bulimia. Avea 41 de ani şi 41 de kilograme.

Actriţa a încercat în repetate rânduri să nege zvonurile conform cărora suferea de bulimie şi anorexie, vehiculate din ce în ce mai des în presă. Anul acesta, Karla Alvarez a semnat cu producătorul Salvador Mejia un contract pentru telenovela „Que bonito amor”, dar acesta a renunţat la colaborarea cu ea înainte de terminarea filmărilor. La momentul repectiv, presa a pus întâmplarea pe seama dependenţei de alcool a actriţei.

Moartea subită a Karlei Alvarez a şocat întreaga lumea a telenovelelor. Astfel, Kate del Castillo, care a lucrat în 1998 cu Karla pe platoruile de filmare ale telenovelei „La Mentira”, şi-a exprimat tristeţea pentru pierderea colegei sale prin intermediul contului de Instagram.

Nici „regina telenovelelor”, Thalia, cea care i-a fost colegă Karlei în prima telenovelă în care a jucat, „Maria Mercedes”, nu a rămas indiferentă, exprimându-şi condoleanţele.

Aracely Arambula, care a lucrat alături de Karla în „Alma Rebelde”, a scris şi ea câteva rânduri: „Astăzi este o zi foarte tristă. Îmi pare rău pentru pierderea colegei noastre Karla. Te iubesc Alvarez şi te îmbrăţişez de aici”.

Potrivit apropiaţilor, Karla Alvarez se lupta cu dependenţa de alcool şi cu tulburări de alimentaţie, aceasta cântărind doar 41 de kilograme. „Karla încerca să-şi menţină silueta şi nu voia să-şi dezamăgească fanii. Făcea eforturi mari, care au ucis-o”, a declarat o prietenă a actriţei.

Tags: