Sport

Doliu în lumea wrestlingului! O luptătoare a murit, în ciuda eforturilor depuse de medici. Superstarurile WWE i-au adus un ultim omagiu

Superstarurile din WWE au omagiat-o pe cea care a fost Melissa Coates. Fosta luptătoare s-a stins din viață la doar 50 de ani, din cauza unor grave probleme de sănătate
24.06.2021 | 15:15
Doliu in lumea wrestlingului O luptatoare a murit in ciuda eforturilor depuse de medici Superstarurile WWE iau adus un ultim omagiu
ADVERTISEMENT

Fostă culturistă, fitness model, dar și luptătoare în WWE, cea mai importantă promoție de wrestling din lume, Melissa Coates a decedat la vârsta de 50 de ani. Canadianca reușise să fenteze moartea în urmă cu jumătate de an, atunci când doctorii i-au salvat viața, amputându-i piciorul stâng, din cauza unei infecții provocate de cheaguri de sânge.

Cunoscută de fanii wrestlingului drept „Super Genie”, fosta luptătoare s-a consacrat în promoția ECW, acolo unde a intrepretat rolul de valet pentru legendarul Sabu(n.r. – Terry Michael Brunk).

ADVERTISEMENT

Momentan, cauzele morții sunt necunoscute, dar se pare că mai vechile probleme de sănătate ale Melissei au strânsă legătură cu nefericitul eveniment, care a avut loc în noapte de 23 spre 24 iunie.

A murit „Super Genie” Melissa Coates

Vestea disparției Melissei Coates a fost dată de către unul dintre prietenii ei, pe Facebook: „Aceasta este probabil cea mai grea postare pe care am făcut-o vreodată… Tocmai am aflat de la Terry „Sabu” Brunk că „Super Genie” Melissa Coates a murit…

ADVERTISEMENT

Am vorbit cu fratele ei, JR Coates și cu nepoata Cassi. Ei m-au rugat să vă dau aceste vești triste…

Sabu nu va răspunde apelurilor în următoarea perioadă. Vă rog să respectați viețile private ale celor îndurerați de disparția ei. Dumnezeu să o ierte și condoleanțe familiei”.

ADVERTISEMENT

Fără să scrie vreun mesaj, Sabu a distribuit pe Twitter postarea referitoare la dispariția Melissei.

Bayley, Lance Storm și Beth Phoenix au omagiat-o pe Melissa

Actuale sau foste superstaruri din WWE nu au rămas indiferente la vestea că Melissa Coates s-a stins din viață. Multiplă campioană și membră a brand-ului SmackDown, Bayley(n.r. Pamela Rose Martinez) și-a amintit că primul ei meci a fost chiar împotriva legendei din ECW.

ADVERTISEMENT

„Primul meci din carieră a fost contra Melissei Coates. Întotdeauna păstrezi o conexiune cu cei cu care împarți ringul. Mă simt onorată să se fi întâmplat și cu ea acest lucru. Îți mulțumesc că ai fost atât de drăguță cu mine, că m-ai ajutat și că mi-ai spart fața. Nu o să te iert niciodată”, a glumit Bayley, pe Twitter.

Lance Storm și-a exprimat și el durerea după dispariția celei pe care a cunoscut-o în perioada petrecută în WWE: „Sunt trist să aflu de moartea Melissei Coates. Nu o cunoșteam foarte bine, dar am lucrat împreună în OVW.

Coates (așa îi spuneam, niciodată Melissa) nu era sub contract cu WWE, dar ne-am antrenat de câteva ori împreună și nu lipsea de la niciun show. Coates era foarte drăguță și prietenoasă. Stâteam din când în când de vorbă când ne întâlneam pe la convenții. Condoleanțe familiei și tuturor celor care îi vor simți lipsa”.

Melissa Coates a primit un mesaj de adio și din partea lui Beth Pheonix, soția lui Edge(n.r. Adam Copeland), cel despre a cărui accidentare gravă a scris în detaliu FANATIK. În prezent, Beth este comentatoare în brand-ul NXT.

„Am inima frântă să aflu că a murit Melissa Coates. Era foarte amuzantă, drăguță și cu un suflet minunat. Condoleanțe familiei ei și celor dragi”, a scris fosta campioana din WWE, pe Twitter.

  • 6 titluri de campioană în wrestling a deținut Melissa Coates
ADVERTISEMENT