Doliu în Poliția Română, după ce un subofițer de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava a murit vineri, 13 decembrie, la numai 36 de ani.
Este vorba despre subofițerul Alexandru Gabor, care în urmă cu câteva zile a fost transportat de urgență la un spital din Iași, după ce a suferit un atac cerebral.
În ciuda tuturor eforturilor medicilor de a-l salva, tânărul polițist a murit vineri dimineață, lăsând în urmă o soție și trei copii care sunt împietriți de durere.
Agentul era din Fălticeni, iar inițial a lucrat la Poliția municipiului Fălticeni – Compartimentul Rutier, de unde s-a transferat ulterior la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava.
În ultima vreme, subofițerul se afla într-o situație destul de complicată și asta pentru că a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar privind mai multe fapte de corupție.
În ciuda acestor probleme cu care Alexandru Gabor se confrunta, colegii săi din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava au numai cuvinte de laudă la adresa lui.
Vestea morții subofițerului a căzut ca un trăsnet peste familia, prietenii și colegii săi, cărora nu le vine să creadă că a părăsit această lume atât de devreme.
”Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei în aceasta grea pierdere! A fost un mare suflet și un mare OM, îl voi pomeni în veci!
Dumnezeu să îl ierte si să îl odihnească în pace amin. Sincere condoleanțe familiei îndurerate bunul Dumnezeu sa vă întărească să treceți peste această durere imensă”, sunt o parte dintre comentariile lor de pe Facebook.
Un convoi format din patru autospeciale de poliție de la Compartimentul Rutier Fălticeni, Biroul de Ordine Publică Fălticeni, Poliția Locală Fălticeni și de la Serviciul Rutier Suceava, l-au condus pe polițist spre casă.
Trupul neînsuflețit al subofițerului Alexandru Gabor a fost depus în locuința sa din orașul Fălticeni, iar duminică va fi condus pe ultimul drum în localitatea natală, Cacica.