Tragedie în presa românească: Maris Dascaliuc, un jurnalist cu o carieră în media scrisă și în televiziune, a murit la vârsta de 41 de ani. Care a fost cauza decesului.
Maris Dascaliuc s-a stins vineri, 3 ianuarie 2025. Acesta a lucrat pentru posturile de televiziune Antena 1 și Kanal D. Miercuri, pe 1 ianuarie, acesta împlinise 41 de ani.
Jurnalistul a mai activat de-a lungul carierei sale și la publicații precum Gsp, Libertatea sau Sport News. Totodată, acesta a făcut parte din proiecte de media mari, precum X Factor și În puii mei. În ultimii ani de viață și-a desfășurat activitatea la postul TV Kanal D.
”Cu mare regret și durere în suflet vă anunțăm trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru Maris Dascaliuc. Suntem alături de familia acestuia și ne rugăm pentru odihna lui veșnică!
Condoleanțe familiei și multă putere! Dumnezeu să-l odihnească în Pace și Lumină! Cu siguranță NU TE VOM UITA NICIODATĂ! Pentru cei care vor să își ia ‘Rămas Bun’ de la Marius, priveghiul se desfășoară la capela cimitirului Cărămidarii de Jos- Șoseaua Berceni nr. 4, sector 4 (zona Piața Sudului). Aleea A figura 1 loc 3b, începând de astăzi, ora 12:00.
Cimitirul nu dispune de locuri de parcare. Înmormântarea va avea loc tot aici duminică (adică mâine) , la ora 14:00”, au transmis apropiații lui Maris pe Facebook.
Cei care l-au cunoscut pe Maris Dascalic sunt șocați de această pierdere. ”Mă, să știi că plâng, mă. Ai fost un om bun, din ăla rar, care nu supără pe nimeni și pe care toți îl regretă când pleacă. Ce ne-am mai distrat la Libi, ce-am mai râs, mă. Ce familie frumoasă era acolo. Rămas bun!”, a scris un amic, în online.
Decesul tânărului jurnalist s-a produs vineri, la doar două zile distanță după ce își sărbătorise ziua de naștere. Între timp, apar informații în legătură cu cauza morții sale.
Se pare că jurnalistul a suferit două accidente vasculare cerebrale (AVC) în doar 8 zile, primul fiind pe 27 decembrie. Din păcate, al doilea i-a provocat decesul, potrivit celor de la Ediție de Vrancea.