Doliu în televiziune! A murit un actor care ne-a fermecat copilăria. Prietenii și oamenii din lumea întreagă au lăsat numeroase mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, unde a fost descris în cuvinte mărețe.
Zi neagră în televiziune! A încetat din viață unul dintre artiștii care a făcut foarte mulți copii fericiți cu personajele sale. David Graham, cunoscut pentru că a interpretat roluri precum bunicul Pig și maleficii Daleks din Doctor Who, a murit la 99 de ani.
Trecerea în neființă s-a produs în cursul zilei de duminică, 20 septembrie 2024. Cauza decesului nu a fost dezvăluită până acum. Momentan nu se știe nici când va fi condus pe ultimul drum sau unde își va dormi somnul de veci.
Cei care l-au întâlnit și-au exprimat regretul pentru moartea actorului care a marcat copilăria multor oameni. Pentru cei din generația actuală va fi amintit drept vocea bunicului Pig din serialul TV Peppa Pig.
„David a fost întotdeauna un prieten minunat pentru noi aici la Anderson Entertainment. Ne va fi foarte dor de tine, David”, este mesajul care apare pe contul oficial al lui Gerry Anderson, care a murit la vârsta de 83 de ani, în 2012.
„Gândurile noastre sunt alături de prietenii și familia lui David”, se mai arată în postarea de pe rețeaua X, conform publicației BBC. Fiul lui Anderson, producătorul TV Jamie Anderson, a declarat că David Graham a fost „întotdeauna amabil și generos cu timpul și talentul său”.
David Graham a dat voce multor personaje din seriale TV, cum ar fi Thunderbirds., unde i-a dat glas lui Aloysius Parker, majordom și șofer. În Doctor Who a putut fi auzit la începutul anilor 1960 și sfârșitul anilor 1970.
Regretatul actor s-a născut pe 11 iulie 1925, la Londra, însă a ajuns să se stabilească în Statele Unite ale Americii după căsătoria surorii sale. Ulterior, a părăsit casa părintească și s-a mutat la New York, unde a studiat la Neighborhood Playhouse School of the Theatre.
A servit în Royal Air Force ca mecanic radar și apoi a revenit în țara natală pentru a-și începe cariera în teatru. Debutul și l-a făcut în The Resistible Rise of Arturo Ui, unde a jucat alături de actorul Leonard Rossiter.
Cel care l-a recomandat pentru acest rol a fost un prieten de-al său, actorul Christopher Benjamin. Mai târziu, a fost recomandat de regizorul Michael Blakemore pentru o audiție în compania de teatru a lui Laurence Olivier.
De-a lungul carierei sale David Graham a interpretat multe roluri și a dat glas unor personaje celebre. În aprilie 2021 și-a anunțat retragerea din Thunderbirds din cauza unui accident vascular cerebral suferit cu 6 luni înainte.
De atunci nu a mai putut să părăsească locuința din Londra, recuperându-se prin efectuarea de voice-over-uri. Toate interviurile pe care le-a făcut de atunci regretatul actor englez au fost efectuate chiar în domiciliul său.