News

Doliu la Ambulanța Arad. O asistentă de 48 de ani a murit de Covid-19

27.10.2020 | 10:15
Doliu la Ambulanta Arad O asistenta de 48 de ani a murit de Covid19
ADVERTISEMENT

Este din nou doliu în sistemul medical din România. Încă un cadru sanitar, de această dată o asistentă de la Ambulanța Arad, a murit din cauza infectării cu Covid-19.

Asistenta medicală Anamaria Ciurdar din Arad a încetat din viață la numai 48 de ani după ce s-a îmbolnăvit de infecția SARS-CoV-2 pe data de 19 octombrie.

ADVERTISEMENT

Întrucât aceasta suferea și de o boală cronică, noul coronavirus i-a afectat rapid organismul, iar medicii nu au mai reușit să o salveze pe cea care, de luni bune, salva zeci de vieți.

O asistentă de 48 de ani de la Ambulanța Arad a murit de Covid-19

Anamaria a fost un exemplu în toată această perioadă grea a pandemiei. Încă de la începutul crizei sanitare, deşi suferea de o boală cronică şi plănuia să se pensioneze de invaliditate, Ana Maria Ciurdar a decis să mai ajute o vreme

ADVERTISEMENT

Astfel, aceasta a continuat să lucreze ca asistent medical la Substaţia din Ineu a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad. Din păcate, în urmă cu o săptămână, boala a afectat-o și pe ea, iar în doar șapte zile a fost răpusă.

Asistenta din Arad a fost confirmată pozitiv cu coronavirus pe 19 octombrie. A fost apoi internată la Spitalul Orăşenesc din Ineu unde, din nefericire, a pierdut lupta cu boala, scrie Aradon.

ADVERTISEMENT

Covid-19 i-a accentuat decisiv boala cronică de care suferea, medicii nemaiputând să o ajute în niciun fel. Decesul asistentei medicale a fost înregistrat pe 26 octombrie.

Mesaje de condoleanțe după decesul asistentei

Asistenta Anamaria Ciurdar reprezintă primul deces cauzat de COVID al unui angajat din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad. Dispariția acesteia a adus multă tristețe printre colegii săi alături de care a dus o bătălie dură cu SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

”De azi, AMBULANTA ARAD, a doua ta familie, va fi mai săracă, odată cu plecarea ta, dragă Anamaria Ciurdar… …Cu greu putem să ne împacăm cu vestea tragică…

Ai fost o colegă si prietenă minunată. Un Om dedicat meseriei… Ne vei lipsi pentru totdeauna… Dumnezeu să întărească familia atât de greu încercată, iar pe tine să te odihnească în pace… Drum lin spre îngeri !”, este unul dintre mesaje.

De asemenea, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Arad au scris: ”Un ultim omagiu colegei noastre Ana Maria Ciurdar, asistent medical la Serviciul de Ambulanță Arad, substația Ineu. Nu te vom uita niciodată Ana Maria! Sincere condoleanțe familiei!”.

ADVERTISEMENT