CFR Cluj a anunțat că Vasile Gheorghe, tehnician care a activat timp de peste 10 ani în cadrul academiei clubului, a decedat la vârsta de 72 de ani. În cariera de fotbalist, acesta a jucat la marea rivală a „feroviarilor”, Universitatea, dar și la Gloria Bistrița.
Anunțul dureros a fost făcut de către gruparea din Gruia. „Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a lui Vasile Gheorghe, fost antrenor al Academiei CFR pentru mai bine de un deceniu, care s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani.
Prin vasta sa experiență, dar și prin răbdarea și dragostea pentru meseria sa, a făurit carierele multor fotbaliști, contribuind decisiv la formarea lor atât pe plan sportiv, cât și pe plan personal. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, au transmis cei de la CFR Cluj pe Facebook.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/02/vasile-gheorghe-cfr-cluj.jpg)
Născut pe 15 martie 1953 în județul Giurgiu, Vasile Gheorghe a evoluat pe postul de portar în cariera de fotbalist, la formații precum Universitatea Cluj sau Gloria Bistrița. A petrecut trei sezoane în tricoul „șepcilor roșii”, bifând două prezențe în prima divizie și 33 în Liga 2.
După retragere, a activat mai întâi la academia Universității Cluj, iar apoi a trecut la cea a CFR-ului, unde a ocupat timp de mai mulți ani postul de coordonator al Centrului de Copii și Juniori, jucând un rol extrem de important în ascensiunea sectorului juvenil al „feroviarilor”.