Miercuri, 10 decembrie 2025, Farul Constanța a dat un anunț trist pe rețelele de socializare. Mama lui Boban Nikolov, fotbalist macedonean adus de Viitorul Constanța în România încă de la vârsta de 16 ani, s-a stins din viață.
Boban Nikolov, în vârstă de 31 de ani, trece printr-un moment extrem de delicat. Actualul jucător al Farului, revenit la echipa ce l-a lansat în fotbal după o pauză de un deceniu, și-a pierdut mama. Trista informație a fost dată chiar de club, prin intermediul Facebook:
„Farul Constanța transmite sincere condoleanțe jucătorului Boban Nikolov pentru dificila pierdere prilejuită de decesul mamei sale. Suntem alături de tine, Boban, în aceste momente grele”, au transmis „marinarii” pe rețelele de socializare. Vestea tristă a venit la o lună după ce Cristian Sava, antrenorul din acte al „marinarilor”, a suferit, la rândul său, o pierdere importantă în familie.
În 2010, la vârsta de 16 ani, Boban Nikolov a fost adus din Macedonia, de la Bregalnica, la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. După 2 ani în care mijlocașul a fost format după placul „regelui”, el a fost promovat la Viitorul Constanța, unde a jucat până în 2015.
De-a lungul carierei sale, el a trecut pe la mai multe cluburi și a câștigat patru campionate cu trei echipe diferite. Boban Nikolov este dublu campion al Macedoniei de Nord cu Vardar Skopje, campion al Ungariei cu Videoton, actuala MOL Fehervar, și campion al Republicii Moldova cu Sheriff Tiraspol.
Printre echipele importante la care a evoluat se regăsesc și Lecce, în Serie B, dar și FCSB. La actuala campioană a României a rezistat un singur sezon, în care a bifat doar 11 meciuri. Pe plan internațional, Boban are 49 de selecții pentru naționala Macedoniei de Nord. În acest moment, mijlocașul a revenit la Farul după o pauză de un deceniu. Boban Nikolov a jucat 7 meciuri pentru Farul în toate competițiile din această stagiune și a oferit un assist.