Life

Doliu la Hollywood. O actriță a murit la doar 24 de ani. A devenit celebră la doar 6 ani

Este doliu la Hollywood după ce o actriță a murit la doar 24 de ani. A devenit cunoscută la 6 ani, atunci când a avut primul rol.
23.04.2025 | 11:24
Doliu la Hollywood O actrita a murit la doar 24 de ani A devenit celebra la doar 6 ani
O actriță a murit la 24 de ani. Doliu la Hollywood. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

O actriță s-a stins din viață la doar 24 de ani. A debutat în lumea actoriei de la 6 ani și a jucat alături de nume mari din industrie. Vesta tristă a fost anunțată de familia artistei.

O actriță s-a stins din viață la 24 de ani

Este vorba despre Sophie Nyweide, care a decedat în mod fulgerător. A devenit cunoscută încă din perioada copilăriei și a jucat în producții alături de nume mari ale cinematografiei, cum ar fi Michelle Williams și Russell Crowe.

ADVERTISEMENT

Tânăra actriță a fost găsită fără suflare pe 14 aprilie, într-o zonă izolată din statul Vermont, aproape de un adăpost improvizat, după cum a declarat familia acesteia. Cauza decesului nu a fost făcută publică până în prezent.

Potrivit Poliției din Vermont, un bărbat se afla alături de Sophie în momentul producerii tragediei. Acesta nu este, însă, principalul suspect, conform FBCNews.com.

ADVERTISEMENT

Sophie Nyweide s-a născut în Burlington, Vermont, SUA, în iulie 2000. În copilărie, a petrecut timp atât în orașul natal, cât și în New York, acolo unde și-a început cariera artistică.

Mama ei a fost actriță, dar Sophie a descoperit singură pasiunea pentru scenă, pe care o are încă din perioada copilăriei. Visul ei era să ajungă un nume cunoscut în lumea filmului.

ADVERTISEMENT

“Sophie a fost o fiică iubită, nepoată, soră, prietenă și proaspătă mătușă (…) Creativă, atletică și înțeleaptă dincolo de anii ei, Sophie a realizat atât de multe în timpul în care a dansat pe pământ”, a scris familia regretatei actrițe.

ADVERTISEMENT
Sophie Nyweide
Sophie Nyweide s-a stins din viață la 24 de ani. Sursa foto: IMDb/Colaj Fanatik

În ce producții a jucat Sophie Nyweide

La 6 ani, Sophie Nyweide și-a făcut debutul în filmul “Bella”, la doar 6 ani. De-a lungul timpului, a avut apariții și în alte filme și seriale, precum “Law & Order”, “Margot at the Wedding” sau “And Then Came Love”.

De asemenea în anul 2009, a avut un rol în drama “Mammoth”, acolo unde a interpretat rolul fiicei personajului jucat de actrița Michelle Williams. Ulterior, în 2014, a apărut în producția “Noah”, alături de Russell Crowe.

Apropiații au spus despre actriță că era un suflet profund și sensibil, având un talent autentic. Cel mai bine se simțea pe platourile de filmare, dar avea și alte pasiuni, cum ar fi scrisul și desenul. Creațiile ei scoteau la iveală, însă, durerea tăcută pe care o simțea.

“A fost un loc sigur pentru ea și se bucura de distribuțiile și echipele care i-au alimentat talentul și bunăstarea (…) Era o aventurieră dornică și a prins obiceiurile și chiar limbile oricărui loc pe care l-a vizitat (…)

Ea a visat să fie actriță, fără să știe vreodată că mama a fost actriță, așa că a făcut și asta cu o ușurință de care ne-am minunat cu toții”, a mai scris familia actriței.

Tags: