În Sâmbăta Mare, pe 19 aprilie 2025, teatrul românesc a pierdut o figură marcantă: actorul Alexandru Georgescu, cunoscut și sub numele de scenă Johny Georgescu, a decedat la vârsta de 76 de ani.
Vestea tristă a fost anunțată de colegul și prietenul său, Mihai Mălaimare, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Nu vreau să stric nimănui seara asta minunată, așa că strig în mine cât de încet pot ca să mă aud doar eu, că bunul meu prieten, Johny Georgescu, actor al Teatrului Național din București s-a stins acum o oră! Să-l odihnească Bunul Dumnezeu!”
Născut pe 21 ianuarie 1948 în Pitești, Alexandru Georgescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1972, fiind parte din clasa profesorului Beate Fredanov. De-a lungul carierei sale, a interpretat numeroase roluri memorabile pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Printre acestea se numără Jakob Sfarmă Țeste în „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht (regia Gelu Colceag, 2024), Judecătorul în „Ultima cafea cu Iuliu Maniu” de Dinu Grigorescu (regia Mihai Lungeanu, 2023), Sir Williams în „Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat” (text și regie Nae Caranfil, 2018), Archambaud în „Dineu cu proști” de Francis Veber (regia Ion Caramitru, 2010) și Orgon în „Tartuffe” de Molière (regia Andrei Belgrader, 2009)
Contribuția sa la arta teatrală a fost recunoscută și apreciată de colegi și public deopotrivă. Actorul Mihai Bobonete a scris: „Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău” , iar Oana Pellea a transmis un mesaj de condoleanțe, evidențiind impactul pe care l-a avut Alexandru Georgescu în lumea teatrului
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București a anunțat oficial decesul actorului, exprimându-și regretul pentru pierderea suferită: „A părăsit scena vieții în Sâmbăta Mare, lăsând în urmă o carieră remarcabilă și amintiri de neuitat pentru colegi și spectatori”
Alexandru Georgescu va rămâne în memoria iubitorilor de teatru ca un artist dedicat, cu un talent deosebit și o prezență scenică inconfundabilă. Moartea sa reprezintă o pierdere imensă pentru cultura românească. Înmormântarea va avea loc în zilele următoare, detaliile fiind anunțate de familie și Teatrul Național din București.
„A părăsit scena vieții în Sâmbăta Mare, ziua dintre moarte și Înviere, moment de cumpănă între întuneric și lumină, între durere și speranță. Cu o prezență scenică discretă, dar puternică, cu o voce inconfundabilă și un joc plin de nuanțe, Alexandru Georgescu a reușit să atingă inimile spectatorilor în spectacole precum „D’ale carnavalului”, „Numele trandafirului”, „Tartuffe” sau „O trilogie antică – Medeea”.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa prof. Beate Fredanov, promoția 1972. A debutat pe scena TNB în urmă cu mai bine de 50 de ani și de atunci și-a dedicat întreaga carieră primei scene a țării, în numeroase spectacole, construind cu răbdare, eleganță și discreție o carieră solidă și profund respectată. Cele mai recente producții în care publicul l-a admirat au fost „Dineu cu proști”, „Papagalul mut” și „Opera de trei parale” (premieră 2024).
Pentru colegi și prieteni, a fost mereu „Nea Johny” – un om cald, modest, cu umor fin și o prezență care aducea liniște și încredere. Un actor devotat, un coleg loial, un suflet bun. La șase ani după pierderea soției sale, actrița Maria Teslaru, și ea o figură emblematică a Naționalului, Alexandru Georgescu se alătură acum, într-un alt plan, celei alături de care a împărțit scena și viața. Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în lumină!”