Domeniul strategic de o importanță capitală în contextul geopolitic internațional în care România face legea în Uniunea Europeană. Țara noastră a lăsat în urmă multe puteri economice.
Crizele suprapuse din ultimii ani, dar în special războiul din Ucraina, au adus o problemă uriașă în zona UE, cea legată de aprovizionarea din sectorul energetic. În ultimii doi ani, conflictul din statul vecin a făcut ca aprovizionarea cu gaze să fie primordială pentru Europa și România.
Din fericire, veștile pentru țara noastră sunt excelente în această perioadă. În prezent, conform datelor oficiale, România se bucură de o poziție unică în Uniunea Europeană.
Mai exact, țara noastră este principalul producător de gaze naturale, o resursă energetică vitală în contextul geopolitic actual. Această poziție ajută România să se plaseze într-o poziție strategică nu doar economică, ci și de securitate energetică. Se întâmplă asta într-o perioadă în care Europa încă mai caută alternative la gazele rusești.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dezvăluit sâmbătă, 26 octombrie, că România a devenit cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, cu o producție de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz în trimestrul al doilea din 2024. În această ierarhie, țara noastră a depășit o forță economică din UE, Olanda.
”Datele sunt aferente trimestrului al doilea din 2024 și confirmă statutul de lider pe care ni l-am asumat la nivel european, cu o producție de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz.
Am ‘detronat’ Olanda, care a înregistrat o producție de 2,2 miliarde de metri cubi. Față de anul trecut, producția de gaz românesc a crescut cu 1%”, a scris Sebastian Burduja.
În aceeași postare, Ministrul Energiei a scos în evidență contribuția majoră a Romgaz la creșterea producției de gaz natural din prima jumătate a acestui an. Compania a reușit să înregistreze o producție de gaz natural mai mare cu 5% față de aceeași perioadă a anului precedent.
„Au pus în producţie 7 noi sonde anul acesta, inclusiv 100 Caragele, sondă pusă în producţie în doar 75 de zile, record absolut. Iar planurile de investiţii continuă. În 2024, Romgaz va aloca 600-800 milioane lei pentru creşterea producţiei de gaz românesc (la 6 luni, 1,25 miliarde lei, inclusiv investiţia în Neptun Deep)”, a adăugat Burduja.
Oficialul Executivului a mai punctat că, în aceeași perioadă, consumatorii din țară au beneficiat de al patrulea cel mai ieftin preț la gaz, conform datelor Eurostat.
”Din 2027, prin gazele de mare adâncime din Marea Neagră, ne vom dubla efectiv producţia de gaz românesc. Vom avea un preţ şi mai bun la gaz, vom atrage şi mai multe investiţii în economie, şi vom susţine întreaga regiune să îşi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc”, a punctat Burduja.