Dominic Fritz susține că nu are nici o legătură cu refuzul Filarmonicii Banatul de a găzdui un concert pe care manelistul Jador îl anunțase la Timișoara. Edilul l-a ironizat pe cântărețul care-l acuzase de discriminare.
El a explicat că organizatorii concertului au pus în vânzare bilete, deși nu aveau contract semnat cu filarmonica și a lăsat să se înțeleagă că Jador nu are ce căuta acolo, așa cum nici el nu s-ar potrivi în rolul de fotbalist.
“Filarmonica Banatul, deşi în subordinea Consiliului Local Timişoara, are personalitate juridică proprie şi directorul este perfect capabil să ia decizii. Din câte am înţeles din presă, domnul a început să vândă bilete pentru un spaţiu pentru care nu avea contract.
Poate şi eu îmi doresc să joc fotbal în Arena Naţională, dar asta nu înseamnă că încep să vând bilete pentru un meci de acolo şi să mă plâng de discriminare când acest lucru nu este posibil“, a transmis Dominic Fritz.
Recent, Jador a anunțat că nu va mai concerta niciodată la Timișoara pentru că a fost discriminat. Manelistul spune că a avut o înțelegere verbală cu directorul filarmonicii, însă după ce afișele au fost tipărite și s-a declanșat scandalul, acesta a dat înapoi.
“Oricum nu o să mai vin acolo, în oraşul Timişoara nu o să mai vreau să cânt acolo, fiindcă mi se pare că sunt nişte oameni… da, sunt ţigan…şi mă bucur că sunt… am făcut o facultate, domnul primar, am făcut un master, am încercat să-mi depăşesc condiţia pentru că e greu să pleci de pe câmp, cu oile şi să ajungi Jador…
Sper ca oamenii din Timişoara care discriminează ţiganii sau un gen muzical… nu ştiu ce discriminează oamenii ăştia pentru că nu-mi dau seama care este motivul principal, needucaţia mea, poate am părut prea negru şi îi deranjează, pentru că muzica pe care o fac nu găsiţi dezacorduri, greşeli gramaticale, ritmul vă deranjează? (…)
Nu poate să îmi ia cineva dreptul la a cânta, dacă se lua de mine că sunt ţigan nu mă deranja. Sunt ţigan, ăsta sunt eu. Dar eu am fost la şcoală, domnul primar. Faceţi Timişoara de râs. Nu voi mai veni să cânt la Timişoara deoarece am înţeles că oamenii de acolo au fost foarte scârbiţi că eu aş veni să cânt la Filarmonică“, a spus Jador într-un mesaj video.
În toiul acestui scandal, Dominic Fritz a vrut să-și ia și o revanșă muzicală în fața lui Jador. Dacă manelistul nu a mai fost primit la filarmonică, pe scenă a urcat însuși primarul, care a interpretat melodia populară ”Iorgovan, frumoasă floare”, imnul neoficial al Banatului.
Fritz a fost invitat de onoare la un spectacol folcloric la care au cântat printre alții, Andreea Voica sau Dinu Iancu Sălăjanu.
Imaginile cu Dominic Fritz cântând muzică populară s-au viralizat rapid, iar internauții și-au amintit de ambițiile artistice ale fostului primar, Nicolae Robu, care obișnuia să-și posteze pe pagina personală creațiile muzicale și chiar a cântat, la un moment dat, alături de trupa Phoenix.