Cartianu îi scrie lui Băsescu: „Domnule Preşedinte, graţiaţi-l pe Gică Popescu!”

Scrisoare deschisă către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu...
06.03.2014 | 13:56
Cartianu ii scrie lui Basescu Domnule Presedinte gratiatil pe Gica Popescu

Scrisoare deschisă către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu

Stimate domnule Preşedinte,

Deşi, prin natura profesiilor noastre, ne-am intersectat de multe ori în ultimele două decenii, nu v-am cerut niciodată nimic, aşa cum nici dumneavoastră nu mi-aţi cerut niciodată nimic. Este o dovadă în plus a faptului că amîndoi am interpretat corect relaţia preşedinte-ziarist.

Acum, însă, vă adresez o rugăminte omenească, fără nici legătură cu profesia mea de jurnalist. Domnule Preşedinte, graţiaţi-l pe Gică Popescu! Şi faceţi-o cît de repede vă permite legea, pentru că orice zi petrecută în spatele gratiilor este, deopotrivă, umilitoare pentru el şi dureroasă pentru milioane de oameni care i-au admirat performanţele şi conduita sportivă.

Prin acest demers, nu pun la îndoială în niciun fel sentinţa pronunţată de instanţă. Dacă Gică Popescu a fost condamnat la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, înseamnă că a comis o infracţiune care impune o asemenea pedeapsă. Legislaţia românească prevede însă şi posibilitatea graţierii individuale, în situaţii deosebite şi cu o motivaţie specială. Domnule Preşedinte, cazul Gică Popescu este unul deosebit, iar personajul în discuţie este cu adevărat special, încadrîndu-se perfect în matricea unei posibile graţieri. Nu aveţi obligaţia de a-l graţia pe Gică Popescu, dar aveţi posibilitatea de a o face.

Pentru a-mi susţine solicitarea, voi aduce cîteva argumente, fără a avea pretenţia că sînt singurele.

1. Gică Popescu a fost un sportiv de mare valoare, care a reprezentat cu cinste România timp de 18 ani, evoluînd trei ani în echipa naţională de juniori (1985-1988) şi 15 ani în prima reprezentativă (1988-2003). Pentru „naţionala mare” a jucat în 115 meciuri, a marcat 16 goluri şi a participat la cinci turnee finale – trei mondiale (1990, 1994, 1998) şi două europene (1996, 2000). De şase ori a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului (1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996), şi asta într-o perioadă cu o concurenţă extraordinară: Hagi, Lăcătuş, Dan Petrescu, Răducioiu, Sabău etc.

2. A fost un caracter puternic, un sportiv-model, cu o conduită ireproşabilă, fiind desemnat să poarte banderola de căpitan atît la echipa naţională, cît şi la un mare club european precum FC Barcelona. Nu a fost implicat în scandaluri nici în timpul carierei sportive, nici ulterior.

3. Spre deosebire de ceilalţi condamnaţi din „Dosarul Transferurilor”, Gică Popescu a dovedit bună-credinţă, grăbindu-se să plătească statului impozite de 400.000 de euro în momentul în care a fost avertizat public că se află în culpă.

4. A cîştigat zeci de milioane de euro, ca fotbalist, în străinătate (Olanda, Anglia, Spania, Turcia, Italia, Germania), bani pe care în cea mai mare proporţie i-a investit în România, creînd locuri de muncă şi generînd activităţi economice.

5. Ca manager a organizat meciuri de caritate, mobilizînd fotbaliştii „Generaţiei de Aur” pentru a strînge fonduri destinate unor cauze sociale. Un singur exemplu: secţia de pediatrie a Spitalului Municipal din Craiova a fost modernizată în urma unui asemenea spectacol, dar pentru că încasările nu au fost suficiente, Gică Popescu a contribuit cu 100.000 de euro din banii personali.

6. S-a comportat cu demnitate în relaţia cu instanţa, cu presa, cu autorităţile statului, neapelînd la retorica nocivă a „proceselor politice” sau a „Justiţiei care acţionează la comandă”, atît de frecventă în mediul politico-infracţional.

7. A plătit deja enorm pentru ilegalitatea comisă, suportînd blamul public, văzîndu-şi ştirbit prestigiul pe plan internaţional şi ratînd şansa de a deveni preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Domnule Preşedinte, vă rog să acceptaţi că Gică Popescu este victima anturajului său, a unei alegeri neinspirate şi a naivităţii de a se asocia în afaceri cu personaje precum fraţii Becali, care i-au fost şi impresari. Este o greşeală impardonabilă, care i-a adus daune incalculabile. Dar punînd în balanţă faptele sale penale (care pot fi considerate conjuncturale, nicidecum definitorii), preţul deja plătit şi contribuţia la prestigiul ţării, aţi putea ajunge la concluzia pe care eu, din pură convingere, am exprimat-o public la o oră după aflarea sentinţei: aceea că în acest caz s-ar impune graţierea.

Conform sentinţei pronunţate de instanţă, Gică Popescu ar trebui să fie eliberat pe 14 aprilie 2017, adică după o detenţie de 1.137 de zile. De la încarcerare au trecut două zile, iar senzaţia este că deja e prea mult. Precizînd că nu mă număr printre prietenii apropiaţi ai lui Gică Popescu, pe care l-am întîlnit doar în situaţii oficiale – ca şi pe dumneavoastră, de altfel –, mărturisesc că mi-e greu să mă împac cu imaginea marelui campion înghesuit într-o celulă, alături de infractori de profesie, aşteptînd stingerea ori primind prin vizetă porţia de mîncare. Umilinţa trăită de Gică Popescu devine umilinţa mea şi, presupun, a milioane de compatioţi care empatizează în aceste zile cu suferinţa fostului „Baci” al echipei naţionale.

Domnule Preşedinte, mă consider un adversar înverşunat al infractorilor şi un apărător al sistemului de Justiţie, al magistraţilor şi al statului de drept. Nu o dată, am luat apărarea procurorilor sau judecătorilor supuşi unor campanii politico-mediatice mizerabile. De asemenea, m-am pronunţat – şi voi continua s-o fac – împotriva campaniilor de reabilitare a unor infractori notorii, fie ei şi beneficiari ai uneor înalte cote de popularitate, precum şi împotriva presiunilor publice care vizează graţierea unor condamnaţi şi amnistierea faptelor acestora.

Cazul Gică Popescu este însă unul cu totul diferit, iar argumentele le-am menţionat deja. Popularitatea acestuia nu poate constitui o pîrghie de presiune publică asupra Preşedintelui ţării, ci o garanţie că eventuala graţiere a unui mare campion nu vă va aduce prejudicii de natură politică. Gică Popescu nu este, totuşi, Miron Cozma, pe care predecesorul dumneavoastră, Ion Iliescu, îndrăznise să-l graţieze pe final de mandat prezidenţial.

Domnule Preşedinte, vă rog să nu interpretaţi aceste rînduri ca pe o formă de presiune, nu-mi stă în caracter. Personal, nu vă voi „reevalua” dacă veţi refuza graţierea lui Gică Popescu; voi fi doar un pic mai trist. În fond, este dreptul dumneavoastră constituţional de a decide într-un fel sau altul. Eu mă limitez la o simplă părere. Şi, dacă vreţi, la o rugăminte pornită din disconfortul sufletesc pe care-l simt de două zile. Este primul lucru pe care vi-l cer, în cei aproape zece ani de cînd sînteţi Preşedintele României. Şi prefer s-o fac public, prin această scrisoare deschisă, nu prin canale subterane, pe care sînt sigur că nu le agreaţi.

Mulţumindu-vă pentru atenţia acordată acestor rînduri, vă asigur de întreaga mea consideraţie, indiferent care va fi decizia dumneavoastră în cazul Gică Popescu.

Grigore Cartianu, 6 martie 2014