Liderul american Donald Trump vine cu noi amenințări îndreptate spre Uniunea Europeană. Acesta a declarat că va crește taxele din industria auto la 25%. În același timp, el precizează că nu vor fi tarife suplimentare pentru companiile care produc direct în SUA. Economiștii văd această măsură ca fiind păguboasă pentru Europa, însă cu efecte mari și asupra cetățenilor americani. Și România este o victimă.
În urmă cu doar câteva zile, în stilul său caracteristic, Donald Trump a anunțat pe pagina sa de socializare de pe Truth Social faptul că va începe să impună tarife începând cu această săptămână pentru toate mașinile și camioanele produse în Uniunea Europeană și care intră în SUA. În același timp, anunță că nu există sancțiuni pentru vehiculele produse pe teritoriul american.
Curtea Supremă a decis la începutul acestui an că liderul american nu poate lua astfel de decizii de urgență pentru a impune taxe imediate partenerilor comerciali, însă taxele pe domeniul auto sunt emise în temeiul unei alte autorități legale și nu sunt afectate de această hotărâre, conform Financial Times. În același timp, majorarea tarifului ar răsturna acordul încheiat între Washington și Bruxelles de vara trecută. Amintim că atunci s-a ajuns la o taxă de 15% asupra majorității importurilor din blocul comunitar.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit marți, 5 mai, cu un răspuns la amenințarea liderului american. Aceasta a transmis avertizări Washingtonului în vederea respectării termenii acordului comercial încheiat în urmă cu un an, susținând că „o înțelegere este o înțelegere”, conform Politico.
„Avem o înțelegere, iar esența acestei înțelegeri este prosperitatea, regulile comune și fiabilitatea”, a declarat ea în timpul unei conferințe de presă la summitul UE-Armenia de la Erevan. Cu toate acestea, Ursula a punctat faptul că Uniunea Europeană este „pregătită pentru orice scenariu”.
În același timp, și președintele Emmanuel Macron a comentat această amenințare din partea Washingtonului. „Acordurile au fost semnate și trebuie respectate. Dacă o țară este amenințată cu noi tarife vamale, UE are instrumentele necesare pentru a răspunde și ar trebui să le folosească, deoarece pentru asta sunt ele”, a spus liderul francez.
FANATIK a discutat pe această chestiune cu economistul Radu Nechita, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai. Profesorul susține că economia europeană este o victimă colaterală a acestei măsuri. „Politicile protecționiste sărăcesc consumatorii din țara respectivă, dar, indirect, produc rău și producătorilor din străinătate. Deci, cumva, angajarea la aceste politici protecționiste generează beneficii pentru unii și foarte multe costuri, mult mai mari decât beneficiile pentru altă lume, pentru alte persoane din țara respectivă, în primul rând, dar și din străinătate”.
Vorbind în continuare despre efecte, expertul a menționat că astfel de politici protecționiste sunt extrem de păguboase și afectează pe toată lumea. În acest caz, economistul afirmă că Donald Trump și-a faultat propriul popor.
„Economiștii știu că taxele vamale sunt o strategie păguboasă pentru țara care le practică. Deci, înainte de a discuta ce efecte va avea introducerea acestei taxele vamale asupra Europei pe produse, trebuie să înțelegem că este ceva care lovește, în primul rând, în puterea de cumpărare a consumatorului american. Deci, este un fault pe care Trump îl aplică asupra consumatorului american.
Deci, popularitatea acestor politici păguboase care sărăcesc țările care le practică, politicile protecționiste, popularitatea lor vine din faptul că este foarte ușor să prezinți toată discuția asta, taxele vamale, ca un război între noi și ei, între cetățenii noștri și străini, ca un fel de război extern. În realitate, politicile protecționiste reprezintă un război civil, un război intern, între producătorii și consumatorii din țara respectivă”, a declarat profesorul Radu Nechita.
De asemenea, expertul în economie susține că venirea lui Trump la putere și înțelegerea lui greșită a modului cum funcționează comerțul internațional face ca politicile protecționiste să fie promovate cu mult entuziasm de Statele Unite și acest lucru este îngrijorător, deoarece Europa nu are nevoie de blocaje în comerțul internațional, care oricum a fost afectat de pandemie în trecut, iar apoi de diversele războaie.
Întrebat dacă prima reacție a companiilor auto va fi relocarea în SUA, economistul susține că acesta este un proces care nu se poate face de pe o zi pe alta, iar deschiderea unei fabrici nu se face peste noapte. O astfel de decizie nu se poate lua pe moment, însă mai sunt companii care au acționat în acest mod.
„Să deschizi o linie de producție, să deschizi o fabrică, nu este o decizie pe care pot să o iei în funcție de toanele unui ocupant al Casei Albe pentru următorii doi ani de zile, doi ani și jumătate”, a menționat economistul Radu Nechita pentru FANATIK.
Mai mult decât atât, profesorul susține că România este afectată de orice schimbare din industria auto, având în vedere că și noi producem componente. Această eventuala creștere de 10% este văzută ca pe o frână, însă sunt și alte decizii luate de-a lungul timpului care au afectat țara noastră, profesorul amintind de interzicerea motoarelor cu ardere internă.
„Orice afectează industria auto, de la deciziile greu de justificat din punct de vedere economic ale lui Trump, la green deal-urile și mai greu de justificat din punct de vedere economic ale propriilor noștri reprezentanți UE. Orice afectează industria auto afectează și România, pentru că facem parte din aceste lanțuri, suntem printre producători.
Avem doi mari producători de automobile, se mai produc și alte subansamble, suntem conectați și din acest motiv o eventuală creștere de la 15% până la 25% a taxei vamale, o creștere temporară, pentru că ea va fi anulată, poate anulată de justiție, poate fi anulată prin negocieri, poate anulată de viitorul ocupant al Casei Albe, nu știm exact, este o frână mult mai mică decât decizia de a sabota, decizia deliberată de a autosabota întreaga industria auto prin interzicerea motoarelor cu combustie internă”, a punctat profesorul Radu Nechita.
Economistul a declarat că firmele auto s-ar putea reorienta către alte țări, dând exemple de cele din Mercosur. De asemenea, vede necesar ca în UE să se elimine alte hotărâri luate chiar de Comisia Europeană, care ar fi mai de impact. Cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă reprezentanții blocului comunitar ar fi să aplice, la rândul său, mai multe taxe.
„Uniunea Europeană practică tarife mai ridicate decât Statele Unite, adică hai să ne uităm un pic în oglindă înainte de a arăta cu degetul și să facem ce depinde de noi, să luăm măsurile bune pe care le putem lua noi să anulăm măsurile stupide luate de noi înainte de a ne plânge de efectele colaterale negative al unei decizii eronate luate de alții. Cam ăsta ar fi mesajul.
Cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă Uniunea Europeană ar fi să spună că atunci mărim și noi taxele vamale pe importuri din America. Este ca și cum dacă vezi pe cineva că își dă cu ciocanul în cap și spui că dacă nu te oprești iau eu un ciocan mai mare și îmi dau și mai multe ori în cap. Deci nu e o variantă, să nu intrăm în această în această discuție stupidă, să nu ne luăm la întrecere în cine are taxe vamale mai mari, care îi pedepsesc tot pe consumatorii noștri”, a punctat economistul.