Donald Trump le-a spus jurnaliștilor de la Casa Albă faptul că acordul pentru mineralele rare este aproape gata. De altfel, el a menționat despre posibilitatea preluării centralelor energetice ucrainene.
Președintele american le-a declarat reporterilor că documentul privind mineralele rare din Ucraina este gata de semnat, conform The Guardian. Totodată, acesta menționează că își dorește să oprească acest război.
„Acordul pentru mineralele rare este aproape gata de semnat. După cum știți, Europa va primi o mică parte, dar noi o parte mai mare. Europa dă bani cu împrumut Ucrainei și noi dăm bani Ucrainei și este nedrept.
Ce e cel mai important, vrem ca oamenii să nu mai moară, mii de soldați mor săptămânal pe front, ruși și ucraineni, iar dacă putem opri asta este esențial din punct de vedere umanitar. Vom semna în curând”, a mai spus Donald Trump.
Acest acord ar fi trebuit să fie semnat pe 28 februarie, însă au intervenit neînțelegerile, iar între cei doi lideri s-a iscat un scandal, în fața jurnaliștilor, în Biroul Oval. În urma acestui eveniment, SUA a suspendat ajutorul militar și schimburile de informații cu Kievul.
De asemenea, liderul american a menționat că SUA discută cu Ucraina despre posibilitatea ca firmele americane să dețină centralele electrice ale Kievului.
„Aveam o înțelegere asupra pământurilor rare. O vom semna curând. În prezent, vorbim despre teritorii. Discutăm despre proprietatea asupra centralelor energetice”, a spus Trump jurnaliștilor.
În acest context, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că el și omologul american au avut o discuție pe această temă: „Am vorbit doar despre o centrală, care se află sub ocupație rusă”.
Deși nu s-a precizat concret, presa internațională a speculat că este vorba despre centrala nuclear-electrică de la Zaporojie. Astfel, nici Vladimir Putin, nici Volodimir Zelenski nu ar fi de acord cu preluarea centralelor energetice ucrainene.