Războiul din Orientul Mijlociu face ravagii de peste o lună, iar tendinţa este este ca situaţia să escaladeze la un nivel nemaiîntâlnit. După ce ziarele americane au scris săptămâna trecută că armata americană va desfășura trupe terestre în Iran, există acum rapoarte conform cărora președintele Donald Trump plănuiește să „facă ceva important”.
Ultimele informaţii arată că Donald Trump analizează o operaţiune militară specială la sol pentru extragerea celor 450 kg de uraniu de care regimul de la Teheran s-ar putea folosi pentru a construi arme nucleare. Experţii avertizează însă că aceasta este o misiune complexă și riscantă, care ar putea necesita ca trupele americane să rămână în Iran timp de mai multe zile.
Foști ofițeri americani subliniază însă că orice încercare de a confisca uraniu prin forță ar fi extrem de complexă și periculoasă, probabil cea mai dificilă dintre toate operațiunile militare ordonate de Trump. Această potențială acțiune militară ar putea provoca, foarte probabil, represalii iraniene și ar putea, de asemenea, prelungi războiul mult dincolo de cele patru până la șase săptămâni proiectate anterior de administraţia de la Casa Albă.
Scenariul acţiunii de la sol ar fi următorul: echipa operativă ar urma să ajungă în Iran pe calea aerului, timp în care, cel mai probabil, ar fi atacată de rachetele lansate de la sol și de dronele iraniene. La sosirea la fața locului, militarii trebuie mai întâi să securizeze zona exterioară și să asigure siguranța perimetrului, astfel încât inginerii care transportă echipamente de excavare să poată intra în șantier pentru a căuta prin moloz și a dezamorsa minele și înlătura capcanele. Extracția materialelor nucleare va fi realizată, cel mai probabil, de o echipă de elită pentru operațiuni speciale, special antrenată și calificată în evacuarea materialelor radioactive din zona de război.
Se speculează că uraniul puternic îmbogățit a fost ambalat în 40 până la 50 de recipiente cilindrice special concepute, asemănătoare cu rezervoarele de oxigen pentru scufundări. Pentru a preveni accidentele, aceste recipiente trebuie ambalate cu grijă în rezervoare de transport specializate. Richard Nephew, cercetător senior la Universitatea Columbia și fost negociator pentru programul nuclear al Iranului, a declarat că transportul acestor rezervoare ar putea necesita mai multe camioane.
Dacă nu este disponibil un aerodrom utilizabil în apropiere, armata americană va trebui să construiască în zonă un aerodrom temporar, pentru a transporta echipamentele grele la fața locului și a îndepărta materialele nucleare din zona de luptă. Experții estimează că întreaga operațiune, de la început până la sfârșit, va dura până la o săptămână. „Nu este genul de operaţiune care poate fi îndeplinită rapid”, spune Joseph Votel, fost comandant al Comandamentului Central și al Comandamentului Operațiunilor Speciale ale SUA. Potrivit oficialilor americani, Pentagonul a desfășurat deja în zonă marea majoritate a resurselor militare necesare pentru a operațiune. Între timp, armata are în vedere trimiterea a încă 10.000 de soldați care să intervină terestru, oferindu-i astfel lui Trump opțiuni militare mai diverse și flexibile în comanda conflictului.
Probabil cele mai critice întrebări legate de un posibil atac terestru sau de un atac amfibiu de-a lungul zonelor de coastă sau al insulei Kharg se referă la tehnologie, tactică și sprijin aerian. O simplă privire a hartă sugerează că o forță mecanizată importantă ar putea fi nevoită să intre în Iran din Turcia, coloane blindate fiind nevoite să traverseze zone montane greu accesibile în drumul lor către ocuparea teritoriului din interiorul țării. În plus, dimensiunea forței terestre a Iranului este impresionantă: peste un milion de oameni, cu cele 4.071 de tancuri și peste 8.000 de vehicule blindate.
Majoritatea riscurilor unui atac terestru ar veni sub forma unor atacuri în roi de drone și a unor rachete balistice. Iranul operează un arsenal de rachete ghidate de mare precizie, care ar putea fi lansate asupra inamicilor de la sol. Astfel, forțele terestre americane ar avea nevoie de un număr mare de baterii de rachete Patriot, pentru a avansa alături de unitățile mecanizate și a proteja concentrările de trupe.
Conform unui raport publicat de agenția de știri Mehr, unitățile de gherilă iraniene, formate din „Brigada 65 Forțe Speciale Aeriene (NOHED)” a Armatei și „Brigada Forțelor Speciale Saberin” a Forțelor Terestre ale Corpului Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC), planifică operațiuni rapide și surpriză împotriva forțelor americane. Raportul menționează, între altele, scenarii precum răpirea de personal militar american, oficiali sau chiar oameni de afaceri, inspirate de incidente din anii 1980, cu o posibilă arie de acoperire geografică de la regiunea Kurdistan din Irak până în Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Kuweit.
Conform publicației 21st Century Asian Arms Race, Iranul are tancuri Leopard construite în Germania, precum și avioane rusești T-90 și chiar câteva tancuri Abrams. Primul tanc autohton iranian a apărut abia în urmă cu câţiva ani şi este construit pe o platformă care se bazează pe un șasiu iranian T-72S modernizat. Tancul iranian, despre care se spune că funcționează cu un sistem electro-optic de control al focului, un telemetru laser și un computer balistic, ar părea, cel puțin în aparență, mult inferior tancului american Abrams.
Iranienii îi aşteaptă pe americani să pătrundă în ţară prin cel puţin patru rute distincte. 4.000 de soldați americani, împreună cu luptători afiliați grupărilor siriene takfiri, au fost desfășurați în Azerbaidjan, iar pe 25 martie 20 de drone au trecut graniţa în Iran, pentru a efectua acţiuni de recunoaștere și a pregăti atacul. De asemenea, 2.500 de soldați americani sunt staționați în Bahrain și 2.500 în Pakistan. Planul lor este să avanseze pe uscat, să cucerească și să izoleze regiunea Chabahar și să continue spre provinciile centrale, probabil Yazd, pentru a cuceri principalul oraş iranian unde se construiesc rachete. O a treia echipă ar urma să intre în Iran din Kurdistanul irakian, unde sunt staţionate forțe takfiri, grupări înarmate kurde și 2.000 de soldați americani.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/03/hek45ctaoaabysm.jpg)
Se presupune că SUA își vor începe atacul prin lovirea infrastructurii energetice din sudul Iranului și Teheran. Forțele americane vor desfășura operațiuni aeropurtate cu elicoptere folosind pistele de la bazele militare din Bandar Abbas, Kermanshah, Urmia, Tabriz și Bushehr. Însă, înainte de debarcare, zonele din jur vor fi bombardate intens pentru a elimina complet forțele iraniene care îi așteaptă pe americani.
Succesul acţiunii americane este însă pus sub semnul întrebării de evoluţia din ultimele zile a evenimentelor, fiind îngrijorătoare aparenta incapacitate a Statelor Unite de a-și proteja propriile baze militare din Orientul Mijlociu. Săptămâna trecută, au apărut informaţii conform cărora personalul american nu mai poate locui și lucra în multe baze militare din regiunea Golfului, fiind forțat să se mute la hoteluri sau în locații alternative, deoarece bazele în sine sunt prea vulnerabile la atacurile dronelor și rachetelor iraniene.
Atacurile reușite asupra aeronavelor americane garate în baze regionale și pierderile continue ale americanilor în locații unde se află încă personal american confirmă astfel de vulnerabilități. În cel mai recent incident de la baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită , rachetele și dronele iraniene au rănit 12 militari și au avariat mai multe avioane, inclusiv un avion de avertizare timpurie E-3 rar şi scump, cu o valoare de 700 milioane de dolari.