News

Donald Trump explică modul în care a acţionat China în criza COVID-19: “Au făcut o greşeală uriaşă şi au încercat să o acopere”

04.05.2020 | 15:54
Donald Trump explica modul in care a actionat China in criza COVID19 Au facut o greseala uriasa si au incercat sa o acopere
ADVERTISEMENT

Statele Unite ale Americii sunt cele mai grav afectate de criza coronavirusului, peste 1 milion de americani fiind infectaţi cu noul COVID-19. Preşedintele Donald Trump este unul dintre cei mai vehemenţi critici la adresa Chinei, ţară în care a existat primul focar de COVID-19. 

Donald Trump explică modul în care a acţionat China în criza COVID-19: “Au făcut o greşeală uriaşă”

Într-un interviu acordat pentru televiziunea americană Fox, Donald Trump a vorbit despre modul în care a acţionat China cu privire la criza coronavirusului şi consideră că dacă autorităţile din ţara asiatică erau mai consecvente, epidemia putea fi stopată mai repede:

ADVERTISEMENT

“Personal, cred că au făcut o greşeală uriaşă şi au încercat să o acopere, să nu o recunoască. Am vrut să mergem să îi ajutăm, nu ne-au vrut acolo. Chiar şi cei de la OMS au vrut să intre în ţară, dar au fost lăsaţi mult mai târziu, nu imediat.

Au făcut o greşeală, au vrut să o acopere, ca şi un foc… Doar că ei nu puteau să stingă focul. Ceea ce au gestionat foarte prost este că au oprit lumea să mai intre în China, dar nu i-a oprit pe cei care voiau să meargă în SUA şi în toată lumea.

ADVERTISEMENT

Ştiau că au o problemă şi credeau că se fac de râs cu această problemă”, a fost mesajul lui Trump.

Mesaj pentru preşedintele Chinei: “Nu o să îi spun nimic, dar lucrurile astea nu trebuiau să se întâmple niciodată”

Preşedintele SUA s-a abţinut să nu îl atace pe preşedintele Xi al Chinei: “Nu o să îi spun nimic, dar lucrurile astea nu trebuiau să se întâmple niciodată”, a spus Trump la televiziunea FOX.

ADVERTISEMENT

Donald Trump şi-a continuat şi războiul cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii care a luat partea Chinei în acest conflict global: “OMS a fost un dezastru. Tot ce au spus ei a fost greşit şi în favoarea Chinei. 

Tot ce fac ei este să fie de acord cu China, indiferent de ceea ce vrea China. Aşa că, ţara noastră, privind retrospectiv este o nebunie, plăteşte 450 de milioane de dolari pe an la OMS şi China dă 38 de milioane de dolari. Aşa că ce au făcut ei (chinezii), ceea ce a făcut OMS, a fost să rateze fiecare şansă”, a fost mesajul lui Trump.

ADVERTISEMENT

Preşedintele american a precizat că se aşteaptă ca vaccinul anti-coronavirus să fie gata până la finalul anului, deşi specialiştii îl contrazic şi susţin că este posibil să dureze mai mulţi ani pentru găsirea unui vaccin eficient.

 

ADVERTISEMENT