News

Donald Trump, în doliu. Fratele mai mic al preşedintelui SUA a murit la spital

16.08.2020 | 10:44
Donald Trump in doliu Fratele mai mic al presedintelui SUA a murit la spital
ADVERTISEMENT

Robert Trump, fratele mai mic al lui Donald Trump, a murit în spital la nici 24 de ore după ce presa din SUA anunța că investitorul imobiliar are grave probleme de sănătate.

Cu toate că nu se cunosc prea multe despre boala care l-a răpus, informațiile oficiale exclud infectarea cu Covid-19.

ADVERTISEMENT

Robert Trump mai fusese internat în spital și în trecut din cauza problemelor de sănătate, cu multă vreme înainte ca pandemia de Covid-19 să existe.

Fratele mai mic al lui Donald Trump a murit în spital după o lungă suferință

Donald Trump își vizitase fratele în urmă cu câteva zile la Spitalul Presbyterian din New York, timp în care a purtat mască de protecție în cele aproximativ 45 de minute cât a durat vizita.

ADVERTISEMENT

Sper că este bine. Trece prin momente grele. Am un frate minunat și am avut o relaţie grozavă din prima zi. Acum este în spital. Sper că totul va fi bine”, transmitea Trump americanilor în momentul în care a ajuns la spital.

Robert Trump este unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din SUA, fiind responsabil de gestionarea proprietăților imobiliare ale Organizației Trump în afara Manhattan.

ADVERTISEMENT

Președintele SUA a transmis un mesaj emoționant tuturor celor care l-au cunoscut pe Robert. „Minunatul meu frate Robert a murit în această noapte. Nu a fost doar fratele meu, ci şi cel mai bun prieten al meu. Ne va lipsi, dar ne vom întâlni din nou. Amintirea sa va trăi în inima mea pentru totdeauna. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace”, a declarat Donald Trump.

Ivanka Trump, fiica lui Donald Trump, a transmis și ea un mesaj pe Twitter: „Unchiule Robert, te iubim. Eşti prezent în inimile şi în rugăciunile noastre”.

ADVERTISEMENT

Potrivit CNN, Donald Trump va participa la funeraliile fratelui, însă din cauza pandemiei de Covid-19 din SUA nu se cunosc momentan detalii referitoare la înmormântare. Cel mai probabil familia Trump va alege să se despartă de Robert într-un cadru restrâns, departe de ochii lumii.

Robert Trump avea 71 de ani și era unul dintre cei cinci copii ai familiei care a devenit faimoasă în SUA datorită investițiilor imobiliare.

ADVERTISEMENT