Mai exact, Donald Trump și-ar dori să aibă o discuție cu Uniunea Europeană în care noile tarife să fie negociate ”la pachet” cu soldații care rămân amplasați în Europa. Momentan, războiul comercial a fost oprit timp de 90 de zile, însă cu siguranță în aceste 90 de zile vor urma negocieri foarte dure.
Așadar, întrebat dacă are ”în plan să reducă numărul trupelor americane în Europa sau alte state NATO”, Donald Trump a dezvăluit că vrea să discute despre acest subiect la pachet cu legăturile comerciale dintre SUA și Europa.
Într-o situație similară e Coreea de Sud. Nu este pentru prima dată când Donald Trump le cere aliaților ”să plătească” dacă vor protecție. ”Ei bine, aș putea, depinde. Noi plătim pentru apărare în Europa, nu prea primim mare lucru înapoi, la fel și cu Coreea de Sud.
Va fi unul dintre lucrurile pe care le vom discuta care nu are legătură cu comerțul, dar cred că o vom face parte a discuției pentru că are sens. Ar fi bine să finalizăm discuția cu toate la pachet”, a comentat Trump.
Conform presei din SUA, Pentagonul ar lua în considerare să retragă aproximativ 10.000 de soldați americani din România și Polonia. Mulți dintre ei au ajuns în Europa de Est după declanșarea războiului din Ucraina. Această decizie i-ar încânta pe ruși, în condițiile în care Moscova își dorește ca NATO să fie cât mai slabă în această zonă a lumii.
”Rușii ar evalua retragerea americanilor ca pe o slăbire a elementului de descurajare și le va crește apetitul pentru implicarea în diverse moduri în afacerile europene”, a declarat Seth Jones, vicepreședinte senior la Centru pentru Studii Strategice și Internaționale.
Cât despre pace în Ucraina, acest subiect pare că a ajuns unul secundar, pentru că nu a mai fost făcut niciun progres semnificativ de multe săptămâni. De altfel, Ucraina și aliații săi îi acuză pe ruși că nu își doresc nicio pace și doar trag de timp în speranța că vor cuceri și alte teritorii pe care să le păstreze în eventualitatea capitulării Ucrainei.