News

Donald Trump salvează TikTok de la închidere. Președintele ales al SUA a cerut Curții Supreme să amâne legea privind interzicerea platformei

Donald Trump nu vrea să interzică TikTok. Președintele ales al SUA a cerut Curții Supreme să suspende legea care vizează această platformă.
28.12.2024 | 13:42
Donald Trump salveaza TikTok de la inchidere Presedintele ales al SUA a cerut Curtii Supreme sa amane legea privind interzicerea platformei
Donald Trump salvează TikTok de la închidere. Sursa foto: Hepta.ro/Pixabay/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut vineri, 27 decembrie, Curţii Supreme să amâne legea privind interzicerea platformei TikTok în Statele Unite în cazul în care compania-mamă chineză nu o vinde.

Donald Trump salvează TikTok de la închidere

Donald Trump a afirmat într-o scrisoare redactată de avocații săi și adresată Curții Supreme că se opune măsurii aflate ”în acest stadiu”.

ADVERTISEMENT

Mai mult, președintele ales al SUA a transmis că dorește să rezolve această situație de îndată ce îşi va prelua mandatul la Casa Albă, pe data de 20 ianuarie 2025.

La rândul lor, avocații republicanului au ținut să precizeze că ”preşedintele Trump nu adoptă o poziţie pe fondul litigiului”.

ADVERTISEMENT

”În schimb, el cere Curţii să suspende data efectivă a intrării în vigoare a măsurii, pentru a-i permite administraţiei viitoare să caute o soluţie negociată ce ar evita închiderea la nivel naţional a TikTok”, se arată în scrisoare.

ADVERTISEMENT

În luna aprilie a acestui an, Congresul Statelor Unite ale Americii a votat în favoarea unei legi ce impune companiei-mamă a TikTok, ByteDance, să-şi vândă aplicația din SUA înainte de data de 19 ianuarie 2025.

În caz contrar, începând de la această dată TikTok ar putea fi interzis în SUA. Potrivit reprezentanților Congresului, această lege vizează prevenirea riscurilor de spionaj și de manipulare a celor 170 de milioane de utilizatori din SUA de către autoritățile chineze.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții TikTok s-au adresat la jumătatea lunii decembrie Curţii Supreme americane, care a acceptat să analizeze pe 10 ianuarie solicitarea privind caracterul constituţional al legii în cauză.

Vă reamintim că Donald Trump a încercat în primul său mandat să interzică TikTok, invocând motive de securitate națională, însă fără succes.

La vremea respectivă, republicanul a susținut că  guvernul chinez ar putea accesa datele utilizatorilor americani sau influența conținutul distribuit pe platformă.

La rândul său, Joe Biden a avut un demers similar și a semnat o lege care consolidează aceste restricții, menționând aceleași riscuri legate de securitatea națională, dar și de propagandă.