News

Donald Trump, un pacifist cu gura mare. Primul președinte care nu a pornit la război în ultimii 30 de ani

03.11.2020 | 18:00
Donald Trump un pacifist cu gura mare Primul presedinte care nu a pornit la razboi in ultimii 30 de ani
ADVERTISEMENT

Donald Trump s-a manifestat ca un președinte ce nu a ezitat să intre în dispute publice dure cu alți lideri ai lumii, chiar dacă era vorba de aliați tradiționali ai SUA. În pofida gurii sale mari, Trump este primul președinte american de la Jimmy Carter încoace ce nu trimis soldații americani la război.

În momentul de față, soldații americani care sunt angajați pe foste teatre de război sunt în misiuni care au început în timpul președinților americani anteriori, George W. Bush și Barack Obama, care au în „palmares” conflicte inițiate de ei care sunt departe de deznodământul sperat inițial.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de președinții SUA din ultimii 30 de ani, Trump a fost mai reținut în a recurge la forța armată, principala armă de care s-a folosit în politica externă fiind războiul comercial, prin impunerea de taxe suplimentare pentru bunuri de import sau prin embargou.

Donald Trump, primul președinte de la Carter încoace ce a evitat războiul

De la Ronald Reagan încoace toți președinții americani au inițiat conflicte armate, chiar dacă acestea nu au fost oficializate ca războaie prin declarație de război. Teoretic, ultimul război oficial în care au fost implicate Statele Unite a fost Al Doilea Război Mondial. De atunci, președinții au primit doar autorizații de utilizare a forței din partea Congresului, potrivit USA Today. Iar Congresul le-a dat cu ușurință, de obicei, deoarece o declarație formală de război ar fi dus, potrivit Constituției, la creșterea apreciabilă a atribuțiilor președintelui pe teritoriul național. Uneori, nici nu a fost nevoie de permisiunea Congresului.

ADVERTISEMENT

În ce-l privește pe Trump, în cei patru ani de mandat nu a pornit niciun nou conflict, încercând doar să le gestioneze pe cele aflate deja în desfășurare. Pe 20 februarie 2020, administrația Trump a încheiat un acord cu talibanii privind retragerea trupelor americane în 14 luni, cu condiția ca aceștia să nu lanseze noi ofensive împotriva guvernului de la Kabul. Deocamdată, seria atentatelor continuă însă nu majoritatea nu sunt comise de către talibani.

În Siria, Trump a redus ajutorul acordat de SUA pentru cei care luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad, dar loviturile aeriene împotriva pozițiilor Statului Islamic din Siria și Irak au contribuit la eliminarea unei amenințări majore pentru democrațiile occidentale. Mai mult, pe 27 octombrie 2019, în urma unui atac surpriză al unui comando american, califul Statului Islamic, Abu-Bakr al-Baghdadi, s-a sinucis, un alt succes major al administrației Trump.

ADVERTISEMENT

De asemenea, a dispus bombardarea unei baze a armatei siriene, pe 6 aprilie 2017, după ce aceasta a folosit gaz sarin împotriva populației civile. În schimb, Trump a fost dur criticat pentru retragerea trupelor americane din zona controlată în Siria de nord de către kurzi, care au rămas fără apărare în fața atacurilor armatei turce.

Cel mai aproape de război. Cazurile Venezuela și Iran

În Venezuela, Trump i-a sprijinit deschis pe contestatarii regimului lui Nicolas Maduro dar, în pofida unor declarații belicoase, s-a abținut de la o intervenție militară împotriva regimului de la Caracas. Programul nuclear inițiat de Coreea de Nord a provocat îngrijorare la Washington, dar după un schimb de insulte grosolane cu dictatorul Kim Jon Un, Trump s-a întâlnit de două ori cu acesta: în Singapore, la Hanoi și o dată zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. Până la urmă, negocierile au intrat în impas, dar contactele nu au fost întrerupte definitiv.

ADVERTISEMENT

Trump a denunțat în 2018 acordul încheiat de Obama cu Iranul trei ani mai devreme, președintele american fiind nemulțumit că regimul de la Teheran nu oferă garanții că programul nuclear nu va fi folosit în scopuri militare. În pofida temerilor democraților din Congres că Trump va porni un război cu Iranul, acesta s-a limitat la sancțiuni economice. Pe 3 ianuarie 2020 a avut loc asasinarea la Bagdad, printr-un atac aerian cu drona, a generalului Qassem Soleimani, pentru faptul că ar fi orchestrat acțiuni de destabilizare a Irakului. Ca represalii, iranienii au atacat cu rachete două baze americane din Irak, însă informații obținute din timp au permis soldaților americani să se pună la adăpost astfel că nu au existat victime. În schimb, Gărzile Republicane iraniene au doborât din greșeală un avion civil ucrainean, ucigând 176 de persoane. Doborârea avionului a provocat ample proteste de stradă în Iran față de regimul ayatollahului  Ali Khamenei.

ADVERTISEMENT

Președintele Ronald Reagan (1980-1988) a înlăturat prin forță regimul comunist din Grenada în 1983 și a ordonat bombardarea unor ținte din Libia ca represalii pentru sprijinirea terorismului de către regimul lui Muammar Gaddafi. În Liban a intervenit în încercarea de a pune capăt războiului civil, dar a avut parte de un eșecu usturător după ce 241 de soldați americani au fost uciși într-un atac terorist la Beirut, pe 23 octombrie 1983. Reagan a trebuit să retragă infanteria marină din Liban.

Războaiele președinților americani. Un bilanț cu multe eșecuri

Succesorul lui Reagan, George Bush (1988-1992), a ordonat invadarea statului Panama în decembrie 1989 – ianuarie 1990 pentru a-l înlătura de la putere pe dictatorul Manuel Noriega, pe care americanii îl acuzau de implicare în traficul de droguri. În ianuarie 1991, SUA și alte câteva state au atacat Irak-ul condus de Saddam Hussein, după ce acesta a refuzat să se retragă din Kuweit, țară pe care o ocupase în august 1990. Armistițiul a fost încheiat fără ca Hussein să fie înlăturat de la putere astfel că acesta a putut, odată ofensiva americană stopată, să reprime cu brutalitate revoltele kurzilor și șiiților din Irak.

Bill Clinton (1992-2000) a determinat, prin bombardamentele făcute asupra pozițiilor sârbilor bosniaci, începerea negocierilor de pace în Bosnia-Herțegovina care au dus la Acordul de la Dayton (1995). În schimb, două intervenții militare au fost eșecuri majore. Încercarea de pacificare a Somaliei a dus la înfrângerea de la Mogadishu din 1993, când două elicoptere au fost doborâte în spatele liniilor inamice, iar încercarea de recuperare a soldaților de la bord s-a soldat cu un eșec. Trupurile soldaților americani au fost târâte pe străzile orașului. În 1999, Clinton a dispus bombardarea Serbiei pentru a opri epurarea etnică a albanezilor din Kossovo. Obiectivul a fost atins, însă ulterior albanezii i-au  alungat aprope pe toți sârbii din provincie, astfel că epurarea tot a avut loc, dar cu alte victime.

George Bush jr. (2000-2008) a intrat fără voie în primul război după atacurile din 11 septembrie 2001. SUA au atacat pozițiile talibane din Afganistan în încercarea de a distruge acest bastion al organizației teroriste Al-Qaeda, care inițiase atentatele. Nu același lucru se poate spune de al doilea război cu Irakul, început pe 20 martie 2003. Există indicii serioase că înalți oficiali ai admnistrației Bush au oferit deliberat informații false prin care au justificat intervenția. Rezultatul invaziei SUA a fost un lung război civil în Irak, iar soldații americani au trebuit să stea în această țară până în 2011. Peste 160.000 de civili și-au pierdut viața, iar situația din Irak este departe de a fi intrat pe un făgaș normal.

Barack Obama (2008-2016) a moștenit de la succesorul său conflictele din Irak și Afganistan. Ca și cum nu ar fi fost destul, SUA s-au pus în fruntea coaliției internaționale care a sprijinit rebelii din Libia care l-au înlăturat pe Muammar Gaddafi. Departe de a îmbrățișa valorile democrației occidentale, cei care au câștigat războiul cu Gaddafi acum se luptă între ei, iar Statul Islamic a câștigat influență nu doar în Libia, ci în întreaga Africă de Nord. În plus, Europa a rămas pe cap cu problema refugiaților, Libia fiind principalul punct de plecare a ambarcațiunilor cu imigranți către țările UE. În plus, administrația Obama a sprijini și pe sirienii revoltați împotriva regimului lui  Bashar Al-Assad, însă în diversitatea taberelor din această țară sunt greu de deosebit islamiștii de cei moderați.