Sport

Ciclismul, istoria unui dopaj permanent. Care au fost campionii pătaţi

Ciclismul este sportul în care rata dopajului a cunoscut cea mai mare incidenţă. Povestea dopingului în acest sport începe undeva spre sfârşitul anilor 80 ai secolului XIX, mai precis la 1886.
13.12.2017 | 15:32

Întotdeauna când a venit vorba despre ciclism suspiciunile legate de dopaj au atins cote înalte. Şi istoria sportului pe două roţi a confirmat în mare măsură aceste bănuieli, aproape nici un nume mare nereuşind să treacă restul corectitudinii. În ciclism, poate mai mult decât oriunde efortul atinge cote maxime şi organismul uman ar claca în mod sigur, cu uşurinţă, dacă nu ar exista aceşti factori ajutători, ilegali, dar necesari şi din ce în ce mai performanţi. Britanicul Chris Froome nu face decât să completeze un puzzle al campionilor care şi-au clădit astfel izbânzile.

A trecut multă vreme de când un rutier galez murea în timpul cursei Paris-Bordeaux ca urmare a consumului unui coctail format din cocaină, cafeină şi stricnină. Aceea era perioada de început a dopajului în ciclism. Cu precizarea că nu exista interdicţie pentru astfel de substanţe, încât sportivul putea apela la orice mijloace pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. În 1904 campionul mondial, tot un galez, Jimmy Michael, a murit la numai 27 de ani, în organismul său găsindu-se urmele unei poţiuni dubioase, alcătuite din mai multe substanţe.

Numărul cazurilor de dpaj în ciclism a crescut enorm în ultimii ani

În 1924 s-a vorbit pentru prima dată oficial despre dopaj. Trei fraţi,rutieri francezi, au abandonat Turul Franţei şi au acordat un interviu pentru Le Parisien în care au recunoscut că au utilizat stricnină, cocaină, clorform, aspirină şi hormon pentru cai, toate în scopul îmbunătăţirii performanţelor. A fost prima explozie directă a grozăviilor care se petrec în ciclism. De atunci performanţele au crescut în tehnica dopării şi în ultimii ani au atins spogeul. EPO, transfuzii de sânge, tot felul de medicamente chipurile menite a rezolva anumite probleme de sănătate, aparent inofensive, au intrat în arsenalul dopajului. Sunt nenumărate cazurile în care în hotelurile unde au locuit rutierii s-au găsit saci întregi cu seringi de unică folosinţă şi alte elemente incriminatorii.

Rând pe rând nume uriaşe din acest sport fie au căzut testele, fie au recvunoscut că au luat substanţe dopante. Jacques Anquetil, Eddy Merckcx, unul dintre titanii ciclismului, Miguel Indurain, Lance Armstrong sunt cele mai mari nume care şi-au pierdut statutul de idoli sau de zei. Armstrong a reuşit să evite neantul după ce a învins un cancer de testicule. Italianul Marco Pantani nu a fost la fel de norocos, el decedând în 2004 pentru consum exagerat de cocaină. Deşi nu a fost niciodată depistat, au existat permanent suspiciuni asupra capacităţilor sale fizice ieşlte din comun printre căţărători şi în final s-a găsit multă cocaină în organismul său.  

17 este numărul celor depistaţi dopaţi în 2017