Dorian Popa a îmbulinat-o fără să știe! Un fan l-a reclamat la Poliție pentru unul din videoclipurile postate pe pagina sa de Youtube, cântărețul încălcând o regulă pentru care ar fi putut primi chiar și o amendă serioasă.
Unul dintre urmăritorii lui Popa a analizat atent un vlog de-ale sale și a observat că bărbatul nu a staționat cum trebuie, iar filmarea respectivă și sesizarea au ajuns la polițiști.
Dorian a fost chemat să declare despre ceea ce au văzut toți și s-a ales doar cu o avertizare, însă următoarea dată când încalcă regulile nu va mai scăpa așa ușor.
„Am mers, am dat cu subsemnatul, nu am fost amendat (…) am fost avertizat verbal, la a doua abatere ești amendat”, s-a confesat acesta într-un vlog recent.
Dacă ar fi primit amendă nu ar fi fost o mare problemă pentru Dorian, la câți bani a ajuns să facă din muzică și participările sale în emisiunile televizate.
Fostul actor din „Pariu cu viața” și jurat la „Next star” și-a ridicat o ditamai vila din banii pe care i-a făcut, iar acum se bucură de mare succes în special pe Instagram și Youtube, acolo unde este urmărit de o groază de oameni.
Pe pagina de Instagram, Dorian are nu mai puțin de 2,1 milioane de urmăritori și este unul din cei mai redutabili influenceri mai ales în rândul adolescenților.
Recent, Popa a lansat o melodie dedicată câinelui său, Cheluțu, care a spart toate topurile. Melodia „Înoată, Cheluțu” are deja 13 milioane de vizualizări, în timp ce mulți alți artiști consacrați abia reușesc să facă milionul.
Artistul a făcut chiar un brand din numele câinelui său și a lansat și câteva materiale promoționale, în special tricouri cu fața lui.
Așadar, pe lângă Dorian, și bulldogul său francez este extrem de iubit de fani, un cățel destul de răsfățat dacă e să ne uităm la videoclipurile sale în care stă la soare la piscină.