Life

Dorian Popa vrea ca Tik-Tok să fie închis: ”Am auzit de situații groaznice”

Dorian Popa este de părere că Tik-Tok ar trebui să fie închis. Artistul și unul dintre cei mai celebri vloggeri în același timp a explicat motivul.
14.04.2023 | 16:42
Dorian Popa vrea ca TikTok sa fie inchis Am auzit de situatii groaznice
De ce vrea Dorian Popa interzicerea Tik-Tok-ului. Sursa foto: facebook
ADVERTISEMENT

Dorian Popa nu este de acord cu una dintre cele mai utilizate aplicații în momentul de față, Tik-Tok-ul. Deși poate părea bizar pentru unii, având în vedere că, pe lângă cântăreț, este și unul dintre cei mai celebri vloggeri/creatori de conținut, chiar el consideră că Tik-Tok ar trebui desființat.

De ce nu este Dorian Popa de acord cu Tik-Tok-ul. Vloggerul trage un semnal de alarmă pentru noua generație

Dorian Popa (34 ani) a explicat și motivul din care Tik-Tok nu ar mai trebui să existe. Tânărul precizează că platforma îi face pe oameni să devină ca niște roboți și promovează provocări care se pot lăsa cu un deznodământ tragic.

ADVERTISEMENT

”Nu aduce binele comunității”, mai avertizează Dorian Popa asupra Tik-Tok-ului, care a apărut în anul 2016 și a fost inventat de chinezi. Totodată, artistul atrage atenția și că multe dintre clipurile de pe rețeaua de socializare nu au vizualizări reale, ci false, ceea ce reprezintă o capcană pentru noua generație.

”TikTok nu-mi place. Eu abia aștept să îl interzică, va fi interzis, din varii motive extrem de fondate, ca să dispară. TikTok-ul este un sistem de robotizare a populației. Este o aplicație care nu aduce binele comunității.

ADVERTISEMENT

Nu sunt puține cazurile în care am auzit de situații groaznice, tragice, generate de acest TikTok și aceste provocări. Alea sunt niște vizualizări false, care nu relevă calitatea conținutului.”, a spus Dorian Popa la Antena Stars, potrivit Spynews.

Dorian Popa, vlogger cu sute de mii de euro din youtube, lunar

Dorian Popa este un idol pentru noua generație, prin prisma melodiilor pe care le-a lansat și datorită postărilor sale amuzante de pe propriul canal de youtube. Aici, solistul a adunat peste 2 milioane de abonați și în urma numărului mare de vizualizări la clipuri, a reușit să câștige sume colosale.

ADVERTISEMENT

Lunar, lui Dorian Popa îi intră în cont zeci de mii și chiar sute de mii de euro din youtube. Pe cât câștigă, pe atât cheltuie. Tânărul își cumpără mașini foarte scumpe, are afaceri imobiliare, mai multe shaormerii deschise în țară și și-a construit o casă de 400.000 de euro.

Nu este pentru prima oară când Dorian Popa își exprimă dezacordul față de utilizarea Tik-Tok-ului. La un moment dat a mai spus într-un alt interviu că nu vrea să-și deschidă cont pe această platformă, deoarece conținutul nu este pentru el.

ADVERTISEMENT

Nu puține au fost momentele când Tik-Tok a promovat provocări ce s-au lăsat cu moartea copiilor. De-a lungul timpului, psihologii au avertizat că aplicația dăunează celor mici în special, deoarece sunt o categorie vulnerabilă. În luna martie a apărut informația potrivit căreia reprezentanții Tik-Tok-ului vor să limiteze accesul minorilor, adică aceștia să nu poată privi postările mai mult de o oră.

ADVERTISEMENT