Dorin Goian a analizat în The Sun dubla CFR Cluj – Celtic! Cum i-a speriat pe scoţieni: “Am încredere că vor ajunge în grupe”

Razvan Nicolae   
în Champions League
01/08/2019, 13:21
Dorin Goian a analizat în The Sun dubla CFR Cluj – Celtic! Cum i-a speriat pe scoţieni: “Am încredere că vor ajunge în grupe”
Dorin Goian a analizat în The Sun dubla CFR Cluj - Celtic

Dorin Goian a analizat în The Sun dubla CFR Cluj – Celtic din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Fostul fotbalist al lui Glasgow Rangers, marea rivală a adversarei clujenilor, a susţinut că are încredere în şansele formaţiei antrenate de Dan Petrescu.

Dorin Goian a analizat în The Sun dubla CFR Cluj – Celtic: “Are jucători foarte buni”

Cu mai puţin de o săptămână înainte de primul meci din dubla CFR Cluj – Celtic, Dorin Goian a analizat partida care poate să o ducă pe campioana României mai aproape de grupele Ligii Campionilor. Fostul internaţional român a identificat care sunt problemele scoţienilor şi a precizat că formaţia din Gruia poate să producă surpriza.

“Celtic nu este un adversar de speriat pentru CFR Cluj. Chiar deloc. CFR Cluj o poate elimina, are jucători foarte buni. Celtic este o echipă cu fotbalişti valoroşi, cu un buget foarte mare şi o infrastructură impresionantă, dar jocul echipei este bazat pe mingi lungi şi are mari probleme atunci când întâlneşte o echipă care este bine organizată în apărare”, a declarat Dorin Goian în The Sun.

Dorin Goian a analizat în The Sun dubla CFR Cluj - Celtic
Dorin Goian a analizat în The Sun dubla CFR Cluj – Celtic

Cum poate să o elimine CFR Cluj pe Celtic din Liga Campionilor

Dorin Goian a identificat posibila armă secretă pentru CFR Cluj în tentativa de a o elimina pe Celtic în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. În plus, fostul fundaş al lui Glasgow Rangers mizează pe experienţa jucătorilor lui Dan Petrescu.

“Contraatacul poate fi arma secretă pentru CFR Cluj. Celtic atacă mult, iar uneori lasă spaţii în defensivă. Am încredere că CFR se poate califica în faza grupelor, în special datorită experienţei jucătorilor. Nu va fi uşor, adversarul este unul puternic, dar au o şansă importantă la calificare”, a mai spus Dorin Goian. În 2011, fostul fundaş central a fost transferat de Glasgow Rangers de la Palermo şi a bifat 38 de meciuri în primul sezon petrecut în Scoţia. La începutul stagiunii 2012-2013, formaţia de pe “Ibrox” a fost retrogradată în liga a patra din cauza problemelor financiare, iar Dorin Goian a fost împrumutat la Spezia, pentru ca în 2013 să fie vândut la Asteras Tripoli.

Închide ×