Sport

Dorin Goian, verdict înainte de Dinamo – FCSB: „Stau mult mai bine decât în anii precedenți”. Analiza celor două defensive. Exclusiv

Dorin Goian, fostul fundaș central al FCSB, a prefațat „Derby de România” dintre Dinamo și FCSB. Meciul împotriva „câinilor” pe care și-ar dori să îl rejoace.
30.03.2025 | 15:14
Dorin Goian verdict inainte de Dinamo  FCSB Stau mult mai bine decat in anii precedenti Analiza celor doua defensive Exclusiv
Dorin Goian a jucat 5 ani la FCSB. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dorin Goian a vorbit pentru FANATIK înainte de meciul dintre Dinamo și FCSB. Fostul căpitan al campioanei României a analizat fundașii celor două echipe.

Dorin Goian, interviu înainte de Dinamo – FCSB: „9 finale pe viață și pe moarte

Dorin Goian îi avertizează pe jucătorii lui Elias Charalambous: „Cred că toate meciurile de acum vor fi grele pentru FCSB. Foarte grele. Diferența de puncte față de celelalte echipe e foarte mică și toată lumea are șansa ei la campionat.

ADVERTISEMENT

Pe ei e însă presiune pentru că sunt campioni și au avut un sezon foarte bun în Europa și mulți cred că ei vor fi câștigătorii. FCSB pleacă favorită în ochii tuturor suporterilor și toți vor să îi învingă. 

E foarte important să știe cum să gestioneze acest final de sezon, mai ales în contextul în care se confruntă și cu multe accidentări. Cred că sunt încă 9 finale pe viață și pe moarte. Orice echipă depinde doar de ea în acest moment”.

ADVERTISEMENT

Dorin Goian a comentat evoluția lui Mihai Popescu la naționala României: „E un plus moral pentru el”

Dorin Goian îl apară pe Mihai Popescu, extrem de criticat după meciul cu Bosnia și Herțegovina și San Marino„Nu cred că a greșit în mod expres. A fost o acțiune rapidă a bosniacilor, foarte bine gândită și care ne-a surprins. Nu a fost o intrare intențională la Dzeko.

Mie mi-a plăcut ce a jucat la aceste două meciuri, iar faptul că a marcat e un plus moral pentru el. E foarte important că a intrat în circuitul echipei naționale și de acum depinde doar de el. Pare că e un băiat serios și clar dornic să nu rămână la acest nivel, să se mulțumească”.

ADVERTISEMENT

„Goe” are încredere în cuplul Popescu – Ngezana: „Sunt doi fundași centrali care au oarecare experiență acumulată și în cupele europene. FCSB are variante în spate, chiar dacă e accidentat Dawa sau altcineva. E o pierdere, la fel și Șut e o pierdere foarte mare. Fiecare jucător e important. 

ADVERTISEMENT

Pentru noi și spectatori e cu siguranță cel mai frumos play-off pe care puteam să îl avem și cred că interesul e foarte mare. Cred că mulți microbiști ar alege un meci din SuperLiga în loc de un Espanyol – Atletico Madrid”.

Marele plus al lui Dinamo din acest sezon: „Stă mult mai bine decât în anii precedenți”

Dorin Goian știe unde „câinii” au crescut foarte mult: „Cred că defensiv cei de la Dinamo stau mult mai bine decât în anii precedenți. Îmi plac fundașii centrali și în general echipa. Cred că Dinamo s-a călit foarte mult anul trecut, când au trebuit să lupte până la final pentru salvarea de la retrogradare și asta i-a unit mult. Inclusiv presiunea instabilității financiare. 

Sunt o echipă din absolut toate punctele de vedere. Au și completat lotul cu 2-3 jucători de valoare, plus Kopic care știe perfect cum să îi pună în teren au reușit să aibă acest sezon foarte bun. Va fi un meci greu pentru FCSB, dar sper să învingă”.

Cum vede lupta la titlu: „E o diferență mică de puncte”

Dorin Goian nu e de părere că FCSB este de departe principala pretendentă la campionat: „Nu cred că este mare favorită. Este doar favorită. Repet, e diferență mică de puncte. Sper totuși ca experiența acumulată să facă diferența în finalul acestui campionat.

Meciurile jucate în Europa te maturizează, te fac mai puternic în duelurile unu contra unu, încrederea e mai mare și aceste lucruri contează în cele din urmă. Au avut multe meciuri, dar mai sunt doar 9 partide. Asta e treaba lor până la urmă și ăsta e ritmul echipelor mari, care joacă în cupele europene”.

Fostul stoper al FCSB a dezvăluit și care e derby-ul cu Dinamo pe care și-ar dori să îl rejoace dacă ar putea: „Meciul 2-2 din Ghencea, când am și marcat. Când înscrii într-un meci atât de frumos, dacă nu câștigi, parcă se anulează. E singurul gol pe care l-am marcat cu Dinamo. Lucian juca la ei. Ne-am desprins la 2-0 foarte rapid, însă ne-a egalat Bălțoi prin minutul 88.

  • 136 de meciuri a jucat Dorin Goian la FCSB între 2004 și 2009
  • 3 trofee are fostul fundaș central la FCSB: 2 titluri (2005, 2006) și 1 Supercupa României (2006)
2.45 este cota oferită de BETANO pentru „Peste 2.5 goluri” la meciul Dinamo - FCSB
Tags: