Revenirea în România nu se numără printre opțiunile lui Dorin Rotariu (29 de ani), aripă dreapta în trecut a unor echipe precum FCSB și Dinamo. Rotariu a avut un sezon individual bun la Ankaragucu, formație care a retrogradat însă în liga a treia din Turcia.
Cele șase goluri și opt pase decisive ale sale din campionat, în 30 de meciuri, nu au fost suficiente pentru a o menține pe Ankaragucu în al doilea eșalon din „Țara Semilunei”.
Angajamentul său a expirat, iar prestațiile sale l-au făcut să aibă oferte din Superliga Turciei, Arabia Saudită și Superliga României. Iosif Rotariu, unchiul lui Dorin, a exclus posibilitatea ca aripa se întoarcă în țara noastră.
Legenda Stelei București și a Politehnicii Timișoara a trimis săgeți către FCSB, cu privire la modul în care a fost tratat nepotul său de către campioana României, chiar dacă a recunoscut și partea de vină a lui Dorin Rotariu.
„El are un agent nou, străin. Din câte știu eu, da, există interes. A jucat foarte bine, a avut cifre și atunci are mai multe oferte. Trebuie să aleagă unde este mai bine pentru el. Este matur acum, nu mai este copil. Eu îi pot da un sfat dacă îmi cere. Ținem legătura, normal.
(n.r.- dacă ar putea reveni în România) Mai mult ca sigur cred că el nu mai vrea să revină. Are oferte din afară și vorbim despre o altă cultură, alt respect. E foarte greu ca după experiența aceea de la FCSB, care nu a fost numai din cauza lui, să mai revină.
El nu a fost pregătit atunci și nu au avut răbdare cu el. Nu cred că mai ia în calcul o revenire în România, în condițiile în care are oferte din străinătate”, a declarat Iosif Rotariu, conform sportpesurse.ro.