Dorina Florea, drumul de la… musafir la televiziune! De la Galați la Rapid și Barcelona, de la CM SUA 1994 la Nadia Comăneci și Simona Halep

Frumoasă și elegantă, o adevărată Doamnă, cu „D” mare, o adevărată profesionistă de televiziune, Dorina Florea prezintă „Telejurnalul” de pe TVR 2 în fiecare weekend, vineri, sâmbătă și duminică la prânz. De ce în weekend, când tot omul se odihnește și petrece timp sfânt cu familia? Sau cum a ajuns de la Galați la Rapid și Barcelona, de la CM SUA 1994 la Nadia Comăneci și Simona Halep? Aflați în continuare, dintr-un amplu interviu, în exclusivitate, marca FANATIK.

Dorina Florea, alegerea corectă: a renunțat la avocatură și psihologie pentru televiziune, pentru Rapid și Barcelona, pentru CM SUA 1994, pentru Nadia Comăneci și Simona Halep

Dorina, nu întrebi niciodată o doamnă despre vârsta ei…Dar o poți întreba ce evenimente sportive au marcat anul în care s-a născut…

– Nu am avut niciodată și nici acum nu am această problemă legată de vârstă. Am 41 de ani și m-am născut în vara anului în care țara noastră a obținut excepționalele rezultate de la Jocurile Olimpice din Los Angeles. Locul 2 în lume la numărul de medalii, după SUA, cel mai bun rezultat din istoria participărilor noastre la Jocurile Olimpice.

Și tot în acel an, Sarajevo era centrul lumii. În iarna acelui an, Iugoslavia era cuprinsă de euforia bucuriei și a unității. La mai puțin de un deceniu, orașul și țara erau distruse de un război care a schimbat harta Balcanilor, iar Iugoslavia a devenit fosta Iugoslavie…

Digi24.ro

Slovacia oprește întreg ajutorul pe care-l acorda Ucrainei

Ce-ai vrut să „te faci”, cum se spune, prima dată… când erai mică?

Digisport.ro

Două nume pe listă: Kremlinul îi alege înlocuitorul după ce a intrat în comă!

– Prima oară – musafir! 😂  Eu nu îmi aduc aminte acest lucru, dar părinții mei mi-au spus că atunci când eram întrebată, asta răspundeam. Eram, desigur, foarte mică! Apoi, când am dat de gustul filmelor americane, avocat, ceva mai târziu profesor și în ultimul an de liceu îmi doream să devin psiholog. Ba chiar mă pregăteam să dau admiterea la Facultatea de Psihologie din București. Destinul mi-a fost creionat, însă, altfel…

Am dat admiterea la Litere și Teologie, în Galați, iar în primul an de facultate, am luat calea jurnalismului. Aveam de ales între a face practică într-o televiziune locală sau a preda în licee. Eu am terminat Liceul Pedagogic, iar ideea de a preda îmi era destul de familiară, așa că am ales necunoscutul și provocarea. S-a dovedit că am făcut alegerea corectă!

„În perioada liceului eram o rapidistă înfocată”

Ai ținut cu vreo echipă când erai copil? Din fotbal sau din orice alt sport?

– Da! În perioada liceului eram o rapidistă înfocată. Antrenor, la vremea aceea, era Viorel Hizo… începutul anilor 2000… Și îmi aduc aminte că eram singura rapidistă din clasă! Am crescut, însă, în casă cu un tată microbist, care iubea naționala de fotbal și datorită căruia încă mi-e vie amintirea Mondialului din 1994. Aveam 10 ani atunci, dar îmi aduc aminte de calificarea României în sferturile de finală, după victoria cu Argentina. A fost începutul unei frumoase „iubiri”, între mine și „Sportul Rege” și a unei admirații profunde față de fotbaliștii Generației de Aur, pe care i-am privit ca pe niște semi-zei.

Acum care e favorita ta în „Sportul Rege”? Rămâne între noi, nu spun nimănui…

– Am avut clar două favorite: Rapid și  FC Barcelona. Acum, sunt un susținător mai puțin înfocat, dar urmăresc, în limita timpului disponibil, partide cu mize mari din campionatele interne sau calificări, preliminarii ori finale ale unor competiții de anvergură.

Ai făcut sport? Ce sport ți-a plăcut cel mai mult… îți place cel mai mult?

– Am practicat în copilărie handbalul, însă a fost o perioadă relativ scurtă. De ceva ani, am descoperit tenisul. Nu joc în mod regulat, dar o fac ori de câte ori am ocazia. Mă relaxează, mă încarcă de energie și este și un sport extrem de sănătos, care îmi antrenează tot corpul.

„Bornele” CM SUA 1994, Nadia Comăneci și Ioan Chirilă

Prima amintire din sport care te-a marcat, de care îți aduci aminte, pe care n-o vei uita niciodată…

– Aș spune că un loc binemeritat îl ocupă Mondialul de Fotbal din 1994, din motivele amintite anterior. Dar m-a impresionat profund performanța Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice din Montreal, în 1976. Chiar dacă eu nu mă născusem și nu e o amintire… Desigur că se vorbea despre performanța ei și la noi în casă, dar țin minte că eram în clasa a IV-a, iar învățătoarea noastră a chemat în clasă o fostă gimnastă de performanță să ne vorbească despre beneficiile sportului.

Am înțeles atunci, pe deplin, că Nadia a atins pur și simplu perfecțiunea, a fost cea care a obținut primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice și am înțeles, cu adevărat, de ce era numită „Zeița de la Montreal”. Ceva mai târziu, l-am descoperit pe Ioan Chirilă, iar momentul acela fabulos al Nadiei, descris cu atâta măiestrie în cartea sa „Nadia” m-a făcut să iubesc și mai mult sportul, dar și să caut cronici sportive sau cărți cu tematici sportive.

De la cine ai moștenit pasiunea pentru sport?

– De la tatăl meu! Era și este un microbist înfocat și pătimaș. Și-a mai domolit elanul în ultimii ani, dar ne-a insuflat dragostea pentru sport, pentru toate sporturile.

Te-ai născut la Galaţi, unde ai absolvit Liceul Pedagogic şi Facultatea de Litere şi Teologie, deși în ultimul an de liceu te-ai pregătit pentru admiterea la Psihologie…. Cum a fost „deturnarea”?

– În ultimul an de liceu, mă pregăteam intens pentru adminterea la Facultatea de Psihologie, în București. Doar că eu, fiind în Galați și având și doi frați mai mici, am înțeles ce sacrificiu financiar ar fi trebuit să facă părinții mei. Așa că, spre… disperarea lor 😂, am decis pur și simplu să rămân în Galați și să dau admiterea la un profil uman, la Facultatea de Litere și Teologie.

Întâmplarea care i-a hotărât destinul

Cum ai ajuns în televiziune? Care a fost momentul-cheie care ți-a hotărât destinul?

– Din… în-tâm­-pla-­re! 😂 Știu că sună a clișeu, dar chiar așa a fost. În primul an de facultate, aveam de ales între a face practică într-o televiziune locală, Express TV, sau a merge în licee şi a preda. Am ales prima variantă, pentru că eram teribil de curioasă să aflu ce se întâmplă în bucătăria unei televiziuni.

O săptămână am mers pe teren şi am făcut reportaje. În prima zi, am făcut un material la grădina zoologică din Galaţi, însoţită de un coleg, iar de a doua zi m-au trimis deja singură. În următoarele zile am continuat în acelaşi ritm, am învăţat cum să-mi editez ştirile, cum să intru cu ele în montaj. După acea săptămână de practică, am fost rechemată şi angajată pe post de reporter.

Iar unul dintre momentele cheie, dacă vrei, din viața mea profesională a fost cel în care m-am angajat pentru prima dată în TVR. Eram în ultimul an de facultate, căutam niște informații pentru lucrarea de licență și am ajuns, întâmplător, pe site-ul TVR. Am văzut acolo că se făceau angajări pentru TVR Bucureşti, actualul TVR 3, care atunci se lansa.

Am venit la probe, am dat nenumărate teste eliminatorii şi, dintre sutele de candidaţi, a fost aleasă echipa viitorului post, din care făceam parte şi eu. Aşa că mi-am luat inima-n dinţi și m-am mutat în Capitală. Făceam naveta săptămânal, mă pregăteam și pentru licență. A fost teribil de greu, dar am rezistat eroic și nu am regretat nicio secundă zbaterea de atunci. Ea mi-a pus bazele profesiei pe care o practic cu plăcere de mai bine de 20 de ani.

Ce sporturi urmărești la televizor, care îți place cel mai mult?

– Handbal, tenis, patinaj artistic. Și, bine-nțeles, fotbal, mai ales tot ce înseamnă campionate europene și mondiale.

Prima apariție la TV, în clasa a VI-a: „Mai e și telegenică”

Care a fost prima apariție pe „sticlă”? Unde, cu ce prilej?

– În clasa a VI-a! 😂 Serios, nu zâmbi! Profesoara de biologie, doamna Aurora Partenie, o vizionară în materie de ecologie, organiza niște evenimente regionale, în care încerca să atragă atenția asupra impactului pe care Combinatul Siderurgic din Galați îl avea asupra mediului și, implicit, asupra locuitorilor din oraș. Căuta și propunea soluții, încerca să aducă la aceeași masă autorități locale, specialiști, pe cei cu putere de decizie la nivel național, presă scrisă, dar și televiziuni.

Atunci am dat primul interviu din viața mea. M-am trezit că am în fața ochilor o cameră mare cu un bec mic și roșu, iar lângă mine cineva agita un microfon, apoi mi s-au adresat câteva întrebări punctuale. Am răspuns sigură pe mine, fără să las să se vadă emoțiile care credeam eu că îmi vor paraliza gândirea. Mi s-a părut atunci o treabă extraordinară și aproape că am glumit că a trecut prea repede și o pot face din nou.

Îmi aduc aminte că domnul din spatele camerei îi spunea colegei care ținea microfonul că „Mai e și telegenică”. Nu aveam habar despre ce vorbea atunci, dar ceva mai târziu, în primul an de facultate, când am făcut primul meu stand-up, apoi când am apărut la Știri, am înțeles și care era treaba cu „telegenia”.

„Am căzut şi am dărâmat totul după mine: laptop, pahar cu apă, telefoane”

Care a fost cel mai delicat moment din fața camerei de filmat? Evident, live…

– Orice emisie în regim de live stă sub semnul neprevăzutului. Mereu am spus că important este ca situaţiile delicate să fie depăşite discret şi cu multă eleganţă, dar, mai ales, fără ca nimeni dintre cei care ne privesc să le perceapă. E o lecţie pe care am înţeles-o şi la care am lucrat și încă mai lucrez. Dacă ar fi, totuși, să aleg unul, pentru că au fost câteva, primul care îmi vine în minte este… căzătura zdravană pe care am tras-o în direct! Din fericire pentru mine, momentul nu s-a văzut pe post, dar s-a… auzit!

Prezentam Matinalul de la TVR1, cu Mihai Melinescu, abia dădusem „pasa” colegei de la Sport şi aveam doar câteva secunde să ne deplasam amândoi de la pupitrul ştirilor în locul unde anunţam încheierea Telejurnalului. Doar că tocul pantofului meu s-a agățat de cablul laptopului, iar în momentul în care m-am ridicat, am tras şi am dărâmat totul după mine: laptop, pahar cu apă, telefoane. Toate au căzut în urma mea, iar în secunda următoare, m-am prăbuşit şi eu! La propriu!

Colegii de la camere, din studio, cei din regia de emisie, inclusiv Eda Marcus – care anunţa în acel moment ştirile sportive – au crezut că am leşinat! M-am ridicat, însă, instant și am ajuns în ultimele clipe la plasmă, să ne luăm la revedere şi să încheiem matinalul. L-am încheiat cu un zâmbet forţat, „desenat” pe faţă, cu Mihai şocat lângă mine, dar şi cu o vânătaie apărută imediat la genunchiul drept. Iar după ce am ieşit din emisie – şi colegii au înţeles ce s-a întâmplat, de fapt… hohote de râs! 😂

„Foaia de parcurs” a Dorinei în cariera jurnalistică

Care a fost „foaia de parcurs” în cariera jurnalistică?

– În 2004 am început cariera în mass-media ca reporter, redactor, moderator de emisiuni, prezentator de ştiri… Express TV Galați, Antena 1 Galaţi-Brăila… În 2007 am intrat în echipa TVR Bucureşti… actualul TVR 3… cu debut la emisiunea „Autostrada TVR”, alături de Andreas Petrescu. Am cochetat apoi cu ştirile sportive, la Telesport şi GSP TV, iar în 2013 am revenit la TVR. Am prezentat Telejurnalul de la ora 18:00, la TVR 2, apoi Telejurnalul de weekend, de la ora 20:00… alături de Mircea Radu…  și rubrica Sport, Telejurnalul matinal, Telejurnalul de seară la TVR 1. În prezent sunt „titulară”, ca să ne menținem în domeniul sportului, la pupitrul Telejurnalului de weekend, la ora 12:00, la TVR 2.

Ce poreclă ai? La serviciu, acasă…

– Mi s-a spus și mi se spune în multe feluri de alint în familie și între prieteni, dar de mai bine de un an, cea mai frumoasă formă de alint pe care o aud este… «Mami»! Asta nu poate decât să mă bucure și să îmi umple sufletul de bucurie. Cori, fetița noastră, a făcut recent doi ani și trei luni

„Am plâns când Simona Halep a câștigat primul turneu de Mare Șlem, la Roland Garros, în 2018”

Cea mai dragă amintire legată de sport? De pe stadion, din sală sau din fața televizorului…

– Când am fost prima oară pe un stadion. M-am simțit copleșită de energia spectatorilor! Iar din fața televizorului, îmi aduc aminte și acum ce nebunie de meci și cât am putut să plâng de bucurie atunci când Simona Halep a câștigat primul turneu de Mare Șlem, la Roland Garros, în 2018.

Dar cea mai dezagreabilă, ca să nu zic cea mai tristă?

– Mai degrabă tristă… când Adrian Mutu a ratat, pe final de meci, penalty-ul la EURO 2008, în partida cu Italia. E drept că în poartă era marele Gianluigi Buffon, dar ratarea aia ne-a costat calificarea. Sigur că a urmat înfrângerea cu Olanda, care ne-a scos complet din cărți, însă dacă ar fi înscris atunci, șansele ar fi fost altele, ca să nu mai spun că am fi trimis Italia, campioana mondială, direct acasă.

Ai prezentat știri din toate domeniile… Ce au special știrile din sport? Prin ce se deosebesc de știrile din actualitatea politică sau mondenă?

– Să știi că indiferent de ce știri am prezentat, eu am lucrat la fel de serios, la fel de riguros şi cu la fel de multă responsabilitate. Ca să nu mai spun că am avut și am în continuare noroc de nişte echipe extraordinare, alcătuite din profesionişti adevărați! Acestea fiind spuse, știrile din sport vin cu ceva mai puțină încrâncenare și mult mai multă relaxare.

În ce sport te-ai dori… te-ai visat, te visezi campioană mondială?

– Handbal!

Idolii… dezamăgirii!

Ai avut un idol în jurnalism? Mai punctual, în televiziune?

– Am renunțat să mai am idoli în televiziune. Unii, pe care în perioada mea de început îi admiram și idolatrizam, jurnaliști care, la vremea aceea, umpleau sălile cu studenți și hipnotizau pur și simplu masele, s-au dovedit a fi, peste ani, reale dezamăgiri.

Nu pot să nu remarc, însă, în peisajul media de acum, atât de orientat către senzațional, că încă mai sunt jurnaliști care își respectă profesia, care sunt verticali, onești și echilibrați. Sunt ca niște mici insule în această mare învolburată! Și dacă ar fi să dau doar câteva exemple de oameni din televiziune pe care îi apreciez și urmăresc cu mare interes, aș aminti doar câteva nume: Christiane Amanpour, Eugenia Vodă, Cătălin Ștefănescu, Daniela Zeca-Buzura.

Între amintirea Reginei Elisabeta a II-a și Michelle Obama

Cu cine ți-ai dori să faci un interviu? Fără să punem bariera „dacă se poate”… No limit… Din toată lumea asta mare.

– Dacă „cerul e limita”, îți spun cu toată sinceritatea că mi-aș fi dorit să o întâlnesc, fie și câteva minute, pe Regina Elisabeta a II-a. Ca să îți dau, totuși, un nume al unei personalități pe care mi-aș dori să o intervievez, aș spune fără putință de tăgadă Michelle Obama. Este o sursă de inspirație și una dintre cele mai influente voci feminine din ultimii ani.

TOP-urile Dorinei: „zeița” Nadia

Care este pentru tine TOP 3 cei mai mari sportivi din lume? De ce? Calitatea supremă, un singur cuvânt… Dar sportive?

– Ladys first: Nadia Comăneci – zeiță. Serena Williams – legendă. Gabriela Szabo – unică. Și domnii: Roger Federer – perfecțiune. Cristiano Ronaldo – determinare. David Popovici – ambiție.

Și de la noi?

– Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Gabriela Szabo.

Primul interviu din viața sa l-a luat unui coleg de facultate care i-a devenit… soț 7 ani mai târziu!

Care este principala calitate a unui bărbat ca să-i acorzi și a doua… întâlnire?

– Cea a soțului meu a fost clar perseverența. Iar la aceasta s-au adăugat simțul umorului, inteligența și chimia dintre noi.

Cum i-ai luat primul interviu din viața ta tocmai viitorului, pe atunci, iubit și acum soț, Cosmin?

– Eram în primul an de facultate, iar eu colaboram cu o revistă studențească. Le-am propus celor de la revistă să fac un subiect, un interviu cu un coleg de grupă despre care știam că este campion național la dansuri sportive. Ei au fost de acord, eu l-am abordat pe Cosmin, i-am dat întrebările, am discutat apoi aplicat pe răspunsuri și cam așa s-a înfiripat frumoasa noastră poveste ce durează de mai bine de 20 de ani.

Cosmin în ce domeniu lucrează? Îi place fotbalul, are o echipă preferată?

– Deși am fost colegi de facultate la Litere și Teologie, el s-a reprofilat și lucrează de 15 ani într-un domeniu tehnic, fără nicio legătură cu studiile umaniste. O să fiu foarte sinceră și îți voi spune că nu ține cu nicio echipă. Nu se uită la competiții sportive, iar la meciuri de fotbal aproape deloc. Doar ocazional, când sunt partide cu miză, finale mondiale sau europene… Sau când ne strângem în gașcă mare. Însă doar de dragul de a petrece timp alături de noi, de prieteni!

Prima dată când a fost cu noi în tribune, pe „Arena Națională”, la un meci al echipei naționale, a fost atât de efervescent și plin de glume că toți spectatorii din jur îl ascultau și râdeau la glumele lui. Aproape că se mutase showul în zona în care eram noi. Nu îmi aduc aminte nici acum prea multe din acel meci, dar a fost o experiență haioasă și inedită, cel puțin! 😂

„Mami, muncă mare” …Și „mami” se topește…

Cum se împacă el, dar mai ales „prințesa” Corina Maria, cu programul tău, îndeosebi în week-end-uri?

– Asta a fost și ideea atunci când am acceptat să lucrez în weekenduri. A fost un compromis pe care l-am făcut astfel încât să pot sta cu ea cât mai mult timp în cea mai mare parte a săptămânii, să nu îmi simtă lipsa. Eu m-am întors la serviciu când Cori avea 1 an și aproape 4 luni, și, până acum câteva săptămâni, când a început să meargă la creșă, am fost în permanență alături de ea.

Corina Maria cum reacționează când te vede la televizor?

– Prima oară când m-a văzut la TV, Cori a fost tare simpatică. Avea un an și câteva luni și când mi-a auzit vocea, a venit repede la TV, a ridicat mânuțele și a repetat de câteva ori „Mami, mami”. Apoi, de fiecare dată când vedea câte o prezentatoare la televizor, chiar și când eu eram lângă ea, se uita la mine, apoi la televizor și repeta întruna „Mami, tv, mami, tv”. Acum s-a obișnuit, iar când mă vede le spune celor din jur doar „Mami, muncă mare”.

„Mare cu muntele lângă. Cinque Terre. Italia, oricând!”

Dacă tot am vorbit de viața dincolo de reflectoare, unde ți-ai petrece week-end-ul ideal?

– La malul mării, într-un loc uitat de lume, cu o carte în mână, soțul lângă și Cori alergând în jurul nostru!

Concediul preferat? Mare sau munte și unde?

– Mare cu muntele lângă. Cinque Terre. Italia, oricând!

Unde visezi să-ți petreci pensia? Chiar dacă este, încă, departe, departe…

– Nu e chiar atât de departe, să știi! Până să vină fetița noastră, eram convinsă că într-un sat uitat de lume, din Italia, Spania sau Grecia. Acum, îmi doresc doar să fim sănătoși, să putem pleca în vacanțe oriunde. Peste vreo 20 de ani, să putem călători cel puțin la fel de mult ca acum, iar fetiței noastre să îi facă plăcere să ne însoțească în vacanțe oriunde ne poartă pașii în lumea asta!

Cum îți menții silueta de invidiat?

– E mult de discutat pe acest subiect! Nu sunt o norocoasă, din punctul ăsta de vedere. Uneori, fac eforturi în a mă abține de la mâncare. Cert este că după 35 de ani, am înțeles că trebuie să fie o măsură în toate. Mai ales că nu am mai putut da jos cu mare ușurință kilogramele în plus, așa cum o făceam la 20 de ani, spre exemplu.

Încerc să fiu cât mai echilibrată, dar desigur că nu îmi iese de fiecare dată! Tot îmi promit că mă apuc serios de sport… Dar sport făcut în mod regulat, nu ocazional. Din fericire, deocamdată, are grijă Cori să mă țină în formă.

Care este mâncarea ta favorită, pentru care ai „uita” (și) de… siluetă?

– Sunt o gurmandă convinsă! Îmi place mâncarea bună și cu gust. Nu cred că există un fel de mâncare care să nu îmi placă!

Ești o femeie frumoasă… Ai fost vreodată…

– Stop! Niciodată nu m-am considerat o femeie frumoasă, ci doar simpatică sau o prezenţă agreabilă. Ştiu că se spune că frumuseţea e în ochii privitorului, iar de complimente nu duc lipsă, dar cred că mai mult felul meu de a fi, prietenos şi sincer, e cel care atrage simpatia celor din jur.

Variante „ucise” de televiziune: profesor, psiholog, călător „de profesie!

Unde, în lumea asta mare, te-ai muta chiar de mâine, dacă ipotetic ai pleca din România?

– Într-un sat, uitat de lume, la malul mării! Cu muntele lângă!

Ce-ai fi fost dacă nu erai „pe sticlă? Ce altă meserie ți-ar fi plăcut?

– Profesor sau psiholog.

Cine ți-ar fi plăcut să fii, dacă nu erai Dorina Florea?

– Călător! De profesie! Să fiu ținută minte ca femeia care a făcut înconjurul lumii pe jos. Și nu doar o dată, ci de mai multe ori!