Sport

Dorinel Munteanu a spus totul la conferința de presă! De ce a plecat la loviturile de departajare din Corvinul – Oțelul

Dorinel Munteanu nu a urmărit de la nivelul gazonului toate loviturile de departajare din Corvinul - Oțelul Galați, finala Cupei României Betano.
16.05.2024 | 09:37
Dorinel Munteanu a spus totul la conferinta de presa De ce a plecat la loviturile de departajare din Corvinul  Otelul
Dorinel Munteanu, apropiat naționalei după înfrângerea cu Olanda 0-3 / Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Dorinel Munteanu a explicat de ce a ales să plece de la marginea terenului în timpul loviturilor de departajare din finala Cupei României Betano. Corvinul Hunedoara s-a impus la penalty-uri, scor 2-2 (3-2) cu Oțelul și a câștigat trofeul. „Neamțul” s-a destăinuit la conferința de presă de la finalul meciului.

Dorinel Munteanu a spus totul la conferința de presă! De ce a plecat la loviturile de departajare din Corvinul – Oțelul

Oțelul Galați a deschis scorul în minutul 27 prin Rusevic, însă hunedorenii au egalat până în pauză prin Coman. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a preluat din nou conducerea în minutul 58 după reușita aceluiași Rusevic din penalty.

ADVERTISEMENT

Manolache a restabilit egalitatea în minutul 74, iar finala a intrat în prelungiri. Ulterior, marea câștigătoare s-a stabilit la loteria loviturilor de departajare. Dorinel Munteanu nu a putut urmări desfășurarea execuțiilor și a ales să plece de pe banca tehnică.

Înainte ca moldovenii să execute cel de-al 3-lea penalty din seria de 5, antrenorul dunărenilor a plecat de la margine. Înainte de final, Dorinel Munteanu s-a întors pe banca tehnică și a urmărit restul execuțiilor. „Neamțul” a mărturisit la conferința de presă că a plecat din cauza emoțiilor intense.

ADVERTISEMENT

„N-a fost să fie. Tot Galațiul suferă”

Dorinel Munteanu a recunoscut că a plecat de la marginea terenului în timpul loviturilor de departajare, din cauza emoțiilor. În ciuda înfrângerii, antrenorul gălățenilor se gândește deja la barajul cu Universitatea Cluj.

ADVERTISEMENT

”Stau cam prost cu emoţiile, mi-am dorit foarte mult să câştig, pentru echipă. Am avut un sezon de excepţie, dar n-a fost să fie. Nu m-a surprins cu nimic, Corvinul are echipă bună. Jocul a fost echilibrat.

Este normal să fie tristeţe, dar ne bate la uşă barajul cu U Cluj, mai avem o şansă să mergem în Europa prin cele două meciuri. Vom face tot efortul ca jucătorii să-şi revină.

ADVERTISEMENT

Tot Galaţiul suferă, dar acesta e fotbal. Trebuie să redresăm corabia cât mai repede, să privim înainte, să ne concentrăm la următorul joc”, a declarat Dorinel Munteanu, la conferința de presă.

Corvinul Hunedoara ar urma să evolueze în primul tur preliminar al UEFA Europa League. În cazul în care nu va primi licența de cupe europene din partea UEFA, poziția pentru Europa League va merge echipei care termină pe locul 2 în play-off-ul SuperLigii.

Ulterior, locul 3 va merge în al doilea tur preliminar al UEFA Conference League, în timp ce locul 4 va da baraj cu câștigătoarea din meciul U Cluj – Oțelul Galați. UTA Arad, câștigătoarea play-out-lui, nu are licență pentru Europa.