Antrenorul gălățenilor și-a felicitat jucătorii, despre care a spus că au avut o evoluție perfectă și crede că victoria împotriva oltenilor va aduce și alte victorii în perioada următoare.
Dorinel Munteanu este fericit după victoria obținută de Oțelul Galați împotriva lui FC U Craiova, fiind prima victorie obținută de gălățeni de la revenirea în SuperLiga 1:
„Este normal să felicit echipa pentru victorie, după acea serie de nouă egaluri. Potențialul nostru nu e la nivel maxim, și se va crește de la meci la meci.
am avut și noi în prima repriză ocazii bune, dar am mărit tempo-ul în a doua repriză și victoria noastră nu se poate pune sub semnul întrebării.
„Cei care au intrat, au reușit să schimbe în bine echipa. Nu e important cu cine încep, contează cum jucăm, mă bazez pe tot lotul, avem meci în cupă și vom trata foarte serios competiția.
Îmi doresc ca și cei care au venit recent, să se integreze repede. Bucuria nu trebuie să dureze mult, pentru că urmează alte meciuri și trebuie să fim concentrați la maximum”, a continuat Dorinel Munteanu.
„Avem soluții, sper ca pe viitor să nu mai avem accidentați. Pentru noi n-a fost nicio apăsare la nivelul vestiarului, pentru că am trecut pe lângă victorie cu multe echipe.
Astăzi ne bucurăm, de mâine începem treaba și ne dorim să legăm 2,3,4 victorii la rând. Am jucat la Craiova cu două echipe cu buget mare, care își propun performanțe mari.
Sunt două echipe cu două bugete foarte mari. A fost ziua noastră, ce mai putem spune, de fapt seara noastră!”, a mai spus antrenorul gălățenilor.