Acest sezon de Superliga devine mai interesant de la o etapă la alta. Este greu de spus care echipe sunt favorite să prindă un loc în playoff, întrucât situația din clasament este una extrem de strânsă. Mai toate cluburile au avut perioade bune și mai puțin bune. Adrian Mutu, fostul vârf al naționalei, a analizat situația celor de la Oțelul Galați.
Dorinel Munteanu a început sezonul excelent, iar echipa a fost chiar și pe primul loc în Superliga. Cu timpul însă, rezultatele bune au devenit din ce în ce mai rare, iar acum Oțelul Galați este pe locul 9 în Superliga, la 6 puncte de poziția a 6-a, ultima care ar duce în playoff.
Moldovenii au trecut printr-o perioadă în care nu le-a ieșit nimic. Oțelul a avut la un moment dat 9 meciuri consecutive în campionat fără victorie, însă se pare că Dorinel Munteanu a reușit să scoată echipa din criză, iar jocul celor de la Galați s-a mai îmbunătățit.
Adrian Mutu e de părere că Dorinel Munteanu își face foarte bine treaba la Galați și nu consideră că ar fi în pericol să fie demis, întrucât el a fost cel care a adus echipa din ligile inferioare în prima divizie.
„Dorinel Munteanu a avut și el o perioadă foarte grea, dar nu s-a întâmplat nimic. Sunt perioade și perioade. Nu e normal să dai afară un antrenor așa. El a adus Oțelul din liga a treia în Superliga, aproape de playoff. Nu știu dacă 99,99%, dar undeva la 85% e meritul lui.
Și Galațiul trebuie să îi arate recunoștință pentru ce a făcut. Mai sunt și momente proaste. Oțelul nu e FCSB”, a explicat Adrian Mutu, fostul atacant al echipei naționale a României, în exclusivitate în podcastul Don Mutu.
Mitică Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, e de părere că Dorinel Munteanu ar putea face pasul la o echipă mult mai valoroasă din Superliga României. „Oracolul din Bălcești” crede că antrenorul face o treabă de minune la echipa din Moldova.
„Cea mai slabă echipă din România, după părerea mea, este Oțelul Galați. Cea mai slabă echipă! Știi datorită cărui fapt s-a bătut la playoff? Au un antrenor excepțional! Este 99% meritul lui Dorinel Munteanu.
(n.r. Ar trebui să meargă Dorinel Munteanu la o echipă mai bună din Superliga?) Categoric! E greu la Galați. Oțelul n-are banii necesari ca să transfere jucători. Trăiesc de pe o zi pe alta”, a spus Dumitru Dragomir în emisiunea Profețiile lui Mitică.