În timpul partidei cu Oțelul – Dinamo 1-1, din etapa a 10-a din SuperLiga, fostul internațional l-a înșfăcat amenințător de guler pe David Maftei și s-a răstit la el pe motiv că nu l-a băgat în seamă în momentul în care îi dădea indicații.
În urma acestui incident, secretarul general al FRF, Radu Vișan, a făcut o sesizare pe adresa Comisiei de Disciplină, iar Dorinel Munteanu a fost nevoit să vină și să dea explicații pentru acel gest.
Tehnicianul de la Oțelul Galați a venit însoțit de avocatul său, Paul Mincu. Conform golazo.ro, Comisia de Disciplină a decis să amâne judecarea lui Dorinel Munteanu pentru săptămâna viitoare, ținând cont de cererea apărării.
La ieșirea de la Casa Fotbalului, antrenorul revelației din SuperLiga a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii. În timp ce se îndrepta spre mașină, el a spus: ”Nu am ce să declar, dar o să ies cu cu un comunicat de presă și o să aflați mai multe lucruri”.
Gestul neașteptat făcut de Dorinel Munteanu la adresa lui David Maftei se poate încadra la Articolul 52 ca o comportare jignitoare și poate fi sancționat cu o suspendare între 2 la 6 jocuri.
Fostul mare internațional a fost criticat vehement după incidentul de la partida cu Dinamo, iar colegul său din Generația de Aur, Ilie Dumitrescu, s-a arătat dezamăgit de comportamentul avut de acesta.
Nu a fost singurul care a dezaprobat gestul lui Dorinel Munteanu, iar tehnicianul Oțelului le-a răspuns în termeni duri tuturor. Pe unii chiar i-a jignit, așa cum s-a întâmplat cu Florin Bratu, iar pe alții i-a ”urecheat” serios.
În cadrul emisiunii ”Don Mutu”, fostul mare internațional Adrian Mutu l-a taxat pe antrenorul de la Galați și este de părere că acesta nu ar fi avut același comportament dacă l-au fi avut în față pe Cristi Săpunaru.
Dar Dorinel Munteanu nu i-a rămas dator nici ”Briliantului”, chiar dacă într-un final a părut să-și recunoască greșeala. Chiar și așa, el consideră că s-a făcut tam-tam prea mare pentru un gest care nu este atât de grav.