Dorinel Munteanu a antrenat Dinamo și Universitatea Cluj, însă e de părere că ardelenii au probleme mari înainte de baraj și va fi foarte greu să câștige în fața „câinilor”, mai ales într-o dublă manșă.
Antrenorul celor de la Oțelul Galați, Dorinel Munteanu a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre barajul dintre Dinamo și Universitatea Cluj: „Din punctul meu de vedere Dinamo este favorită pentru că are experiența jocurilor mai tari, iar forma lor este una bună și și-au revenit la ultimele meciuri. U Cluj au totuși șansa lor și au pierdut pe mâna lor promovarea directă. Îmi este greu să cred că își revin după ultimele două înfrângeri. Se pot întâmpla multe într-o dublă manșă”.
U Cluj a ratat la mustață promovarea directă, iar ultrașii „șepcilor roșii” au pus o presiune uriașă pe jucătorii lui Erik Lincar, iar asta va căntări în opinia lui Dorinel: „Eu cred că tot Dinamo stă mai bine și din punct de vedere psihic sau mental. La U Cluj nu e liniște după ratarea promovării. Dinamo are un moral mai bun pentru că vine după câteva meciuri mai bune în ultimele etape. Experiența e foarte importantă în astfel de meciuri și Dinamo are un lot mult mai valoros și fotbaliști care știu să joace partide decisive”.
Ba mai mult, Dorinel Punteanu e de părere că presiunea va fi pe umerii celor de la Universitatea Cluj la meciul cu Dinamo: „Suporterii Universității sunt nerăbdători, va fi stadionul plin cu Dinamo, dar nu cred că vor accepta încă un meci prost. Deci nu știu cât o să îi ajute.
Eu cred că pentru Dinamo e mai bine că joacă cu U Cluj decât cu Hermannstadt. La Cluj e scandal și nu vor fi liniștiți la acest joc. Orice echipă care promovează are însă nevoie de 4-5 jucători pentru Liga 1”.
Dorinel Munteanu e sigur că Dinamo poate ajunge în play-off dacă va exista stabilitate la nivel administrativ și dă exemplul celor de la Academica Clinceni: „Totul depinde de schimbările la nivel administrativ de la Dinamo și trebuie să fie o liniște financiară, chiar dacă nu există un buget foarte mare. Cu foarte multe schimbări și scandaluri e chiar că nu va fi deloc bine.
Faptul că Dinamo nu are bani înseamnă că Dinamo are salarii destule de bune. Să aducă jucători doar pentru bugetul pe care îl au și în Liga 1 nu cred că îți trebuie foarte mulți bani să joci play-off. Clinceni a reușit asta cu salarii de 2-3.000 de euro”.
„Cel mai important lucru e ca salariile să fie plătite la zi și astfel eu cred că se poate face performanță. Nivelul campionatului nu ne permite să aducem jucători cu salarii foarte mari și apar discrepanțe astfel.
Eu nu mă gândesc la altă echipă. Cel puțin în următorii trei ani de zile îmi doresc să îmi îndeplinesc obiectivele aici la Galați. Nu mă gândesc decât la echipa și să readuc Oțelul în prima ligă. Apoi vom vedea”, a declarat fostul antrenor al lui Dinamo și U Cluj în exclusivitate pentru FANATIK.