Fotbal intern

Dorința lui Gică Hagi după cazurile de COVID-19 de la Dinamo și Botoșani: ”Să se amâne toată etapa”. Video

13.06.2020 | 14:55
Dorinta lui Gica Hagi dupa cazurile de COVID19 de la Dinamo si Botosani Sa se amane toata etapa Video
ADVERTISEMENT

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gică Hagi, a vorbit după cazurile de COVID-19 de la Dinamo și Botoșani, iar dorința sa este ca toate meciurile etapei să fie amânate.

Dorința lui Gică Hagi după cazurile de COVID-19 de la Dinamo și Botoșani

Gică Hagi a susținut, sâmbătă, o conferință de presă înaintea meciului cu Poli Iași și a spus că dorința sa este ca toate meciurile dintr-o etapă să fie amânate atunci când este depistat un caz de COVID-19.

ADVERTISEMENT

”Sunt două lucruri fundamentale de care trebuie să ţinem cont. Dacă cumva se infectează o persoană din staff sau de la un club sau jucător sau antrenor ori e izolat şi se merge înainte, ori dacă nu, nu jucăm toţi”, a declarat ”Regele”.

Tehnicianul Viitorului este de părere că nu este bine ca unele echipe să joace și altele nu, deoarece în astfel de cazuri anumite formații pot fi avantajate de faptul că nu au evoluat în runda precedentă.

ADVERTISEMENT

”Nu decidem noi antrenorii dacă se îngheață campionatul”

”Nu e bine pentru că e un concurs, începe un concurs din trei în trei zile şi dacă se amână etapa, trebuie amânate toate. Ori se ia o decizie, ori alta, dar nu aşa unii să joace alţii să nu joace. A doua săptămână unii au meciuri jucate importante, ceilalţi stau şi sunt mai odihniţi”, consideră Hagi.

”Regele” a devenit puțin iritat în momentul în care a fost întrebat dacă ar trebui înghețat campionatul dacă mai apar și alte cazuri de infectări cu coronavirus la echipele din Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

”Nu decidem noi antrenorii, jucătorii, întrebaţi pe cine trebuie. Nu are rost, mi-am zis opinia de la început, din prima săptămână în care s-a întâmplat, eu vedeam altfel lucrurile, dar ne adaptăm şi mergem înainte aşa cum sunt, nu avem ce face”, a afirmat Hagi.

”Cu toate că am jucat doar un meci amical cred că suntem pregătiţi de începerea acestor ultime partide. Trebuie să jucăm din trei în trei zile, ştiu că nu va fi uşor, ne-am pregătit, avem un lot bun de jucători, o să folosim majoritatea jucătorilor în această perioadă pentru că programul este destul de greu”, a încheiat Gică Hagi.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Hagi a anunțat că mai are două mari obiective în cariera sa, să antrenze o formație mare de club din străinătate și echipa națională a României.

ADVERTISEMENT