Sport

Borussia Dortmund, eforturi disperate pentru a nu-l pierde Erling Haaland. Salariul colosal pregătit norvegianului

Erling Haaland este probabil cel mai curtat fotbalist din Europa și poate pleca aproape oricând de la Dortmund, pentru o sumă deloc impresionantă. Borussia ține însă cu dinții de atacant și vrea să-i dubleze salariul.
24.11.2021 | 14:27
Borussia Dortmund eforturi disperate pentru a nul pierde Erling Haaland Salariul colosal pregatit norvegianului
ADVERTISEMENT

Borussia Dortmund încearcă din răsputeri să nu îl piardă pe cel mai valoros jucător al ei, Erling Haaland.

Șansele ca una din forțele Europei să îl transfere vara viitoare pe atacantul în vârstă de 21 de ani sunt foarte mari.

ADVERTISEMENT

Cine vrea să îl cumpere pe norvegian la finalul sezonului 2021-2022 nu trebuie decât să activeze clauza de reziliere în valoare de „doar” 76 de milioane de euro.

Borussia vrea să îi ofere lui Erling Haaland un salariu imens pentru a-l păstra la Dortmund

Conducerea lui BVB nu are însă de gând să își piardă vedeta pentru această sumă și vrea să îi facă o ofertă „de nerefuzat” atacantului venit de la Salzburg.

ADVERTISEMENT

Conform Sky Germany, șefii lui Dortmund sunt deja gata să îi ofere lui Erling Haaland un salariu dublu decât cel pe care îl are în prezent pe Signal Iduna Park.

Se speculează că, în prezent, cel poreclit „Tunetul Nordului” câștigă undeva între 9 și 18 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

În urma unei posibile prelungiri a contractului, Dortmund speră să reușească să amâne pentru încă un sezon clauza de reziliere a atacantului, neputând astfel să îl piardă pentru 76 de milioane de euro mai devreme de vara lui 2023.

RB Leipzig, sursă de inspirație pentru BVB

Borussia Dortmund încearcă să aplice aceeași strategie pe care RB Leipzig a aplicat-o în cazul lui Dayot Upamecano.

ADVERTISEMENT

Francezul Upamecano avea o clauză de reziliere de 42,5 milioane de euro, care a fost inclusă pentru 2021 în loc de 2022, Leipzig-ul determinându-l pe fundaș să semneze prelungirea contractului pentru încă un sezon înainte de a fi vândut în cele din urmă la Bayern Munchen.

Erling Haaland este o adevărată mașinărie de goluri pentru Borsussia Dortmund. Norvegianul are 70 reușite în 72 de meciuri jucate în tricoul galben-negru, dar momentan nu își poate ajuta echipa. Superstarul norvegian se află în recuperare după o accidentare suferită la șold.

Pe urmele „Tunetului Nordului” se află numeroase cluburi uriașe din Europa, inclusiv cele patru mari din Premier League, Manchester United, Liverpool, Chelsea și Manchester City.

ADVERTISEMENT