Dortmund vrea un atacant de la Chelsea. Jucătorul e dorit şi de Juve

Claudiu Surmei   
in Fotbal international
16/05/2018, 15:18
Dortmund vrea un atacant de la Chelsea. Jucătorul e dorit şi de Juve
Alvaro Morata este dorit în Germania la Dortmund

Borussia Dortmund a pus ochii pe un atacant de la Chelsea. Dorit de mai multe echipe mari din Europa, Alvaro Morata ar putea ajunge în Bundesliga.

Jurnaliştii nemţi de la Bild scriu că Alvaro Morata a fost pus pe lista de priorităţi la Dortmund. Relaţiile dintre clubul din Bundesliga şi Chelsea sunt foarte bune, iar asta s-a văzut când a fost vorba despre împrumutul lui Batshuayi de la londonezi.

Cu toate acestea, se pare că Alvaro Morata ar fi tentat de o mutare în Italia. Juventus se luptă să îl transfere cât mai repede pentru a avea opţiuni de atac în cazul în care Higuain şi Mandzukic s-ar despărţi de campioana Italiei.

Juventus a făcut deja o ofertă pentru Alvaro Morata

Potrivit unor surse, Juventus ar fi demarat deja negocierile pentru Alvaro Morata. Italienii sunt încrezători că atacantul va alege Italia, având şi experienţa anterioară de la Juve.

15 goluri şi 6 pase de gol a dat Alvaro Morata pentru Chelsea în 47 de partide

Ştirea MOMENTULUI

Găman, out de la FCSB? Reacţie incredibilă spre bancă: “Vedeţi? Vă bate Dumnezeu”