După moartea lui Dumitru Sechelariu, în februarie 2013, Doruleț Sechelariu a aterizat fără „plasa de susținere”. FANATIK a fost la Bacău pentru a afla pe viu cum se descurcă, la 27 de ani, cel pe care tatăl său îl dorea „primul român în Formula 1”. Urmează o poveste dură de viață.

Doru Sechelariu, drumul de la „băiatul de bani gata” la „drogatul ăla”

Doru, de ce ai renunțat la visul tău de a ajunge pilot în Formula 1?

– Răspunsul este simplu: pentru că nu au mai fost bani!

Și când a murit tatăl tău, în 2013, tu ai declarat că speri să-i împlinești acest vis…

– Eu chiar am sperat. Managerul meu Dan Alexandrescu rămăsese în contact cu mai multe echipe. Era aproape imposibil să ajung în Formula 1. Totuși, dacă în 2011, după ce mi-am dat Bacalaureatul, aș fi plecat în America, în Indy Car, eu sunt convins că și acum mi-aș fi câștigat traiul și necesitățile de zi cu zi din automobilism.

„Mama mea naturală a plecat în State în 2011 și nu a putut să vină nici la înmormântare”

Cât ai suferit că ai renunțat la automobilism?

– Zece ani din viața mea, ăsta era scopul. Mă trezesc și acum noaptea și nu-mi vine să cred că nu mai e… Să mă întorc… Mama vitregă care m-a crescut, chiar dacă veneam târziu de la curse acasă, a doua zi dimineața mă trimitea la școală. Așa era la noi în familie. Dar am o relație extraordinară cu ea. La fel cum am și cu mama mea naturală, care a plecat în America în 2011 și nu am văzut-o până în 2016. A plecat cu viză și nu a putut să vină nici la înmormântarea lui tata… M-a întrebat dacă să vină, dar dacă venea nu se mai putea duce înapoi în State. I-am zis să nu mai vină, că nu mai are rost…

Cum ai trecut peste șocul de a-ți pierde tatăl la 20 de ani?

– Am rămas fără nicio experiență de viață. Nici socială, de niciun fel. Eu nu ieșeam în cluburi până atunci. Tata îmi spunea mereu: ce poate fi mai frumos decât ce am eu acasă? Să-mi chem prietenii acasă și să mă distrez… Iar dacă ieșeam cumva la ora 10, la 12 noaptea trebuia să fiu acasă… Aveam control permanent. Mă urmărea cineva tot timpul, un bodyguard care îi spunea tatei totul, totul…

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

„Tata nu a lăsat niciun testament… Nu-l interesau banii, nu-i iubea!”

Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut după ce a murit tatăl tău?

– Nici nu mai știu… Nimic, cred… Nici mama vitregă nu știa ce să-mi spună… Din fericire, ea a fost foarte corectă între noi, frații, deși eu nu eram băiatul ei. Dacă mama era un om rău intenționat, la ce experiență nu aveam eu, puteam să am mari probleme.

Ți-a lăsat tatăl tău ceva prin testament? S-a ocupat unchiul tău Sergiu?

– Tata nu a lăsat niciun testament… Iar cu unchiul Sergiu relația e mai rece… El și tata nu s-au înțeles prea bine, nu au fost foarte apropiați. Sunt născuți în aceeași zi, pe 14 iulie, dar la un an distanță. Sergiu în ʼ57, tata în ʼ58. Tata era mai exuberant, Sergiu e mai închis. Tata aprecia munca, nu-l interesau banii, nu-i iubea… Pentru el banii erau doar un mijloc… Tata aprecia munca omului. La noi în curte, pe lângă faptul că oamenii aveau salarii printre cele mai mari, nu exista zi în care tata să nu le dea două, trei sute de lei bonusuri dacă-și făceau bine treaba. Adică nu dădea la copiii lui banii ăștia, dar premia cu vreo 200 de milioane lunar oamenii care trebăluiau la noi acasă… Ăsta era tata…

„În tot acest ghinion al meu, am și noroc. Se numește «godfather» Corneliu Iacobov”

În ce relații ești acum cu unchiul tău Sergiu Sechelariu?

– Vorbim, discutăm, nimic mai mult. El toată viața a fost un tip mai retras, mai conservator, mai egoist dacă pot să spun așa… După moartea tatălui meu, afacerile familiei el le-a preluat, unchiul meu, Sergiu.

Bănuiesc că ți s-a mai pus întrebarea asta: cu ce te ocupi acum, ce faci?

– Da, am auzit-o de multe ori. De când „a ieșit” în 2016 nanul meu (n.a. – nașul), Corneliu Iacobov, pot să spun că mi-am mai revenit. M-a chemat la masă, am discutat, mă invită mereu la petrecerile de Sărbători, vorbim des la telefon. În tot acest ghinion al meu, am și noroc, iar el se numește nanul Corneliu Iacobov. Eu îi spun „godfather” (n.a. – nașul în engleză) și cred că așa ar trebui să fiu nanul oricărui copil. Ca un părinte!

Digisport.ro

Notele primite de Istvan Kovacs în marile publicații sportive, după Barcelona - PSG 1-4

„Tata a uitat vreo 6.000 de roni prin conturi… Nimic mai mult…”

Nu ți-a lăsat tatăl tău niciun ban?

– Tata nu a fost omul care să pună bani deoparte. Pista de karting era amanetată ca să particip eu la sezonul 2010… Ce să mai zic? În conturi erau uitați vreo 6.000 de roni (n.r. – râde amarnic), nimic mai mult… La tata banii circulau, ăsta era rostul lor… Poate în perioada bună să fii avut 80-100 de milioane la el, dar în rest, nu… Nu era omul care să strângă bani și să-și mănânce de sub unghii… Tata mi-a lăsat o casă pe numele meu pe care am scos-o la vânzare cu 375.000 de euro, dar nu am primit nicio ofertă. Recent am mai băgat niște bani în ea să o renovez și am închiriat-o… Iau cam 1.000 de euro lunar pe ea… Din banii ăștia îmi plătesc chiria unde stau cu prietena mea și ne mai rămân și nouă de cheltuieli…

Deci te descurci greu…

– Față de cum eram și cum sunt acum, mulțumesc lui Dumnezeu!, mă descurc bine… Chiar dacă erau momente acum câțiva ani când nu ieșeam din casă pentru că nu aveam bani de motorină! Acum vreau să-mi găsesc cadența, să am un drum al meu, să fie ceva stabil. Aș vrea în lumea curselor, dar nu mai am speranțe în sensul ăsta. Oricum, nu cred că l-am dezamăgit pe tatăl meu, chiar dacă nu am continuat ca pilot. Am rămas mereu un om corect, așa cum dorea și tatăl meu, indiferent ce probleme și greutăți am întâmpinat de când el nu mai e…

Amintiri despre partidele de poker cu Gigi Becali, Porumboiu, Mitică Dragomir

Cum te împăcai cu faptul că de cele mai multe ori fotbalul ocupa cam tot timpul tatălui tău?

– Eu nu am nicio treabă cu fotbalul. Sunt paralel și acum… Eu nu pot să joc nici măcar tenis cu piciorul, doar tenis de câmp și o fac destul de bine. Râd prietenii și acum de mine… Țin minte că prima oară când am fost pe stadion se întâmpla la acel meci de baraj pierdut de Bacău cu Constanța. Tata era distrus! După meci, am traversat gazonul cu el și am simțit sub picioare ce moale e pământul. Mă afundam în gazon…

Dar aveai voie, apropo de fotbal, să stai la partidele de poker pe care Dumitru Sechelariu le încingea cu Gigi Becali, cu Porumboiu, cu Dragomir?

– Foarte rar stăteam, pentru că era târziu și trebuia să merg la culcare. Mai existau situații când nu îmi zicea nimic și aștepta el să vadă când plec să mă culc. Avea un simț al umorului și al ironiei ieșit din comun și mi-e dor teribil de el. A doua zi dimineața, mă întreba: „Ce faci, domnu’ Doru? Ești odihnit? Te bag în…, tu stai cu mine noaptea până la ora două și dimineața ai antrenament? Am vrut să văd ce obraz gros ai și la ce oră te simți să mergi în cameră”. Îmi spunea mereu „domnu’ Doru”. Asta era ironia lui la adresa mea…

„Ce jucători să piardă tata la poker dacă Bacăul a luat bani pe toți? Chiar și după moartea lui!”

Ai prins deci ceva partide de-astea istorice de poker…

– Am stat la câteva, dar nu înțelegeam nimic. As, șapte, popă… Nimic mai mult… I-am prins pe toți, pe domnu’ Gigi, pe domnu’ Ștefan, pe domnu’ Porumboiu, pe domnu’ Dragomir. Dar toate sunt istorie deja.

Și câți jucători a pierdut Dumitru Sechelariu la poker?

– Din ce știu eu, tata nu a pierdut niciun jucător. Câștiga cam 70-80 la sută dintre partide, din ce am văzut și spuneau și cei de lângă el. Iar despre jucători? Cum să piardă vreunul când toți au plecat pe bani de la Bacău, iar pe Baciu, de exemplu, Bacăul a primit bani de la Gigi Becali, după ce s-au judecat, și după moartea tatălui meu. Definitiv și irevocabil. Pe Goian a luat bani, pe Cristea a luat bani, pe Lovin a luat bani… Astea sunt realități, nu povești care dau bine în presă.

„A murit supărat pe mine. Avea el o vorbă cu «Domnu’ Doru, de ce o dai în nașleală?»”

Care a fost ultimul sfat primit de la tatăl tău înainte de a muri la Viena?

– Trebuia să mă duc la Viena și-mi pare rău că nu am ajuns, dar el vroia să mă duc cu fetele, cu pachet, cu plăcinți. Fetele erau minore și durau actele. Ca să spun așa, tata a murit și supărat pe mine. Ținea foarte mult la punctualitate. Îi promisesem că plec de la Bacău pe la două după-amiază și am plecat abia la opt seară… Nu făcuse nicio tragedie, dar pentru el conta mult treaba asta. „Domnu’ Doru, de ce o dai în nașleală?” – asta era vorba lui, adică de ce mă ascund după cireș, ceva de genul ăsta… „De ce nu vrei tu să fii om de cuvânt?”… Era foarte strict. Îmi spunea să nu fac excese, să-mi fac tot timpul un program și să-l respect, să-mi organizez timpul la sânge.

Dar la Viena nu ai mai ajuns?

– Nu am mai ajuns, din păcate. Sâmbătă dimineață la ora șapte a venit vara tatălui meu, plângând, și ne-a zis că a murit tata. Luni trebuia să înceapă tratamentul de chimioterapie, dar nu a mai apucat. Nici eu nu am mai apucat în zilele dinainte să vorbesc cu el. M-a sunat într-o după-amiază și dormeam, când l-am sunat înapoi a răspuns mama mea și dormea el. N-am mai vorbit cu el de când m-a certat… Iar după ce mă certa, avea clasica lui ironie: „Seară bună, domnu’ Doru!”…

„Singurul om la care vroia să-și ceară scuze e Viorel Hrebenciuc… Dar cred că a făcut-o…”

Unchiul tău Sergiu spunea la înmormântare că tatăl tău și-ar fi dorit să-și ceară scuze la trei oameni: Viorel Hrebenciuc, Gigi Becali și Romeo Stavarache…

– Declarație de politician. Unchiul a făcut politică toată viața. Tata nu dorea să-și ceară scuze de la nimeni. De fapt, cred că doar de la domnul Viorel Hrebenciuc… dacă nu a făcut-o… dar cred că a făcut-o. În schimb, nu celorlalți doi. În niciun caz! Nu avea de ce… Nu greșise cu nimic față de ei…

Îl știi pe Viorel Hrebenciuc?

– Da, dar pot spune doar ce îmi transmite când îl văd. E un tip inteligent, care se gândește de două ori înainte să deschidă gura…

Gigi Becali a vorbit cu tine la înmormântare?

– Am discutat, a venit la mine, dar a fost ceva răzleț, dacă e posibil termenul. Adică printre alte discuții a vorbit și cu mine, dar nimic concret. De fapt, el însuși nu e un tip concret. Sunt oameni cu care vorbești ceva concret și alții cu care vorbești vorbe. Apreciez gestul lui că a venit la înmormântare, dar nu putea să-mi spună că o să aibă grijă de mine. Nu era cazul, sincer acum…

Episodul șocant din frizerie: „Unul povestea cum mă droghez! I-am zis: «Salut, sunt Doru Sechelariu! Ne cunoaștem?»”

Cât ai avut de suferit în oraș, în Bacău, după moartea tatălui tău?

– Foarte mult. Au fost destui oameni care au încercat să mă umilească, s-au bucurat de necazul meu, mă priveau într-un fel ciudat. Plus că m-au deranjat că scoteau vorbe că mă droghez sau altele de genul. La un moment dat mă tundeam și în frizerie povestea unul de mine că mă prăfuiam, trăgeam pe nas, cădeam pe la toaletă. Vorbea de mine, era în spatele meu, nu mă cunoștea…

Și ce a urmat?

– L-am lăsat să termine, apoi i-am zis: „Salut, sunt Doru Sechelariu! Ne cunoaștem? Hai să facem cunoștință. M-ai văzut pe undeva drogat? E bine să nu vorbești despre oameni pe care nu-i cunoști”. Nu a mai zis nimic… Nici nu mai avea ce…

Cel mai marcant vis cu părintele său: „Ce faci, domnu’ Doru? Mai ai bani?”

Ți-a trecut prin cap în anii ăștia să pleci undeva unde să nu te știe nimeni și să o iei de la capăt?

– Mă mai gândesc noaptea și la chestii de felul ăsta. Uneori îmi spuneam că mă duc la mama în America, dar nu am pus în practică acest plan.

În ce domeniu ai vrea să te îndrepți?

– Nu sunt sigur încă, dar în 2020 îi dau drumul la treabă. Oricum, nu sunt în poziția de a-mi permite luxul să aleg ceva ce-mi place, o să văd ce-mi rezervă viața. Vreau să pot lua bani corecți și să am o sursă sigură de venit.

L-ai visat pe tatăl tău de când a murit?

– Da… Iar unul dintre vise îl voi ține minte toată viața… Era la un an după ce a murit, în 2014… O după-amiază, nu aveam bani să ies din casă și m-am pus să mă culc… Îmi apare tata în vis și mă întreabă ca de obicei, „Ce faci, domnu’ Doru? Mai ai bani?”. Iar eu îi spuneam ca întotdeauna… că „Da”… Iar el continuă în vis: „Du-te și ia cinci milioane de la mine din sertar!”. Ăsta a fost visul… Când m-am trezit, la puțin timp, m-a sunat mama să trec pe la ea… Mi-a dat cinci milioane… A fost cel mai marcant vis al meu cu tata… Îmi lipsește enorm…

Cele trei învățături ale lui Dumitru Sechelariu pentru fiul său Doru

1. „Nu sta niciodată degeaba, organizează-ți timpul la sânge, fii atent la orice detaliu”
2. „Fii educat și corect întotdeauna. Contează principiul, nu suma, fie că e vorba de un leu sau de un milion”
3. „Nicio plăcere în viață nu costă prea mult”

Doruleț Sechelariu, cariera visată de super-pilot încheiată de ratări cu poarta goală!

Tatăl său a construit inclusiv o pistă de karting la Bacău pentru singurul său băiat. Doru face o incursiune detaliată în lumea în care a trăit și a sperat până în 2011. „Și acum mă trezesc noaptea și nu-mi vine să cred”.

Am stat cu Doru Sechelariu la EMD (hotelul denumit după Ema, Mara și Dora Sechelariu, surorile sale) patru ore. Nici nu știm cum a trecut timpul. Am povestit, ne-am uitat pe poze cu el pilot, am văzut clipuri și mesaje de suflet.. Am băut o apă și o cafea. Fiecare. Am găsit un „copil mare”, de 27 de ani, pe care l-a lovit destinul. Când s-a născut, pe 19 noiembrie 1992, soarta l-a binecuvântat cu părintele său, Dumitru Sechelariu, omul al cărui nume devenise sinonim cu orașul Bacău.

Da, Doru, așa e: totul pleacă de la cap!

Când a murit părintele său, pe 16 februarie 2013, la Viena, destinul i-a fost potrivnic lui Doru. A rămas în bătaia vântului, „singur”, fără nicio experiență, fără prieteni apropiați, fără aproape niciun ban. Este, normal, ceva mai „pufos” față de pilotul de mai ieri. Vremurile când ciocănea timid în anticamera Formulei 1 sunt departe. Parcă în altă viață. Un vis frumos, dar neîmplinit. Putea face Doru mai mult pentru el în anii din urmă? A pierdut timpul, cum îl beștelea mereu părintele său? Răspunsul e complicat. Doru însă știe (și o spune) că totul pleacă de la cap… Să ascultăm și povestea pilotului Doru Sechelariu. Cea a omului de azi o aveți în paginile anterioare.

Cum a început sportivul Doru Sechelariu

„De la doi-trei ani împingeam mingea cu piciorul din calea mea, nu o suportam. Aveam o mașină electrică și cu ea eram non-stop. Tata a văzut că sunt numai cu mașini, că doream să stau în brațe la el să conduc, așa că s-a decis… La șapte ani și un pic mi-a luat un kart… Și mergeam pe aici, prin jurul curții… M-a dus ulterior pe pistă la Târgu Secuiesc și când treceau ăia mari cu viteză pe lângă mine nici nu-i vedeam, nu puteam să mă uit de frică. Abia mă mișcam. Eu eram la clasa cea mai mică… Așa a început totul. Tata spunea că «Pentru Doruleț am făcut pista, pentru fete academia de tenis»…”

Strategia lui Sechelariu versus doamna Udrea plus domnul Tăriceanu

„Managementul pe care l-am adoptat noi a fost întotdeauna pe «repede înainte». Tata era un tip foarte vulcanic și nu lăsa pe mâine ce putea face azi. El trăia la intensitate maximă totul și se hrănea cu satisfacții din orice făcea. Punea pasiune în orice. Eu fiind o constituție mai osoasă, eram tot timpul mai dezavantajat la clasele la care concuram. La 11 ani am mers cu derogare la o grupă de 13-15 ani. La 13 ani, tot cu derogare, am mers la prima mea cursă, Formula Renault, în Belgia. Oarecum pe urmele lui Mihai Marinescu. El adoptase o altă strategie, era tot timpul tatăl lui cu el, îi cumpăra toate piesele, îi seta mașina, avea propria lui echipă. Plus că doamna Udrea l-a mai sponsorizat cu România, cu frunza, cu una, cu alta. Mihai Marinescu avea deci echipa lui, plus niște sponsori, plus Tăriceanu, plus doamna Udrea. Sunt detalii pe care nu le stăpânesc în întregime, dar le-am auzit de la managerul meu, Dan Alexandrescu”

Peste 7 milioane de euro cheltuite de tată pentru pasiunea fiului

„Noi am mers pe altă cale. Tata a ieșit din viața politică în 2004, când eu aveam 12 ani neîmpliniți, și s-a descurcat singur. Erau echipe în competiție și tu închiriai de la ele monopost, asistență tehnică, tot, tot… Eu mergeam doar ca pilot… Am început așa: Formula Renault 1.6 Belgia, la 13 ani… Am sărit niște etape… Tata punea presiune fără să vrea, se impunea în fața ta fără să deschidă gura… Și eu vroiam să-i demonstrez lui, pentru că știam ce costuri imense sunt… Câți bani bagă… Chiar am făcut la un moment dat un calcul… Plecase cu vreo 200.000 de euro în karting, apoi în Formula Renault 1.6 alți 200.000 de euro, Formula BMW 300.000 pe an timp de doi ani, apoi Formula GPT… Cu totul, cred că dacă punem tot, tot, cu pista de karting, cu toată pregătirea în toți acei ani, a trecut lejer de șapte milioane de euro cheltuiți cu mine… Enorm?)”

Patru momente care i-au blocat drumul spre visul Formulei 1

2007

Zolder, Rhino’s Energy Drink, contract ratat de 900.000 de euro în anul 5. „Lasă banii, că dacă e nevoie ipotecăm casa imediat”

„După ce am câștigat cursa de la Zolder, în 2007, în Belgia, la debutul în Renault 1.6, anumiți oameni de la conducerea lui Red Bull și-au făcut băutura lor, Rhino’s Energy Drink – nu știu dacă mai e acum pe piață – și au venit la mine. Când a auzit tata că ne-au scos ăia la masă pe mine și pe manager, a înnebunit de cap. «Vreau ca băiatul meu să fie liber de contract, să nu depindă de nimeni!». Propunerea celor de la Rhino’s era în felul următor: în primul an de contract 50.000 de euro, în al doilea 100.000, în al treilea 300.000, în al patrulea 500.000, iar în al cincilea 900.000 de euro, plus 50 la sută din toate câștigurile mele pe următorii 15 ani. Plus trei la sută din vânzările în România ale băuturii, pentru că vroiau să intre și pe piața noastră. Tata nu a vrut, le-a propus să ne plătească 70 la sută din cheltuielile pentru sezonul acela, care se ridicau la vreo 100.000 de euro, apoi la final semnăm contractul propus, dar nu cu 50 la sută din câștigurile mele, ci doar cu 30 la sută. Ei au spus ok, dar nu s-au mișcat cum s-a discutat. Noi, de bună credință, am pus Rhino’s pe mașină, ei au plătit doar vreo 10.000 de euro, au făcut vreo 30.000 de afișe și au adus un frigider cu băutură gratis în zona de lobby. Atât. Așa că tata nu a mai vrut nimic, a căzut afacerea, a vrut să fiu liber de contract, pentru că, spunea, când e nevoie de bani, o să ipotecăm casa imediat. Ăsta a fost primul moment din carieră pe care l-am ratat”

2007

București, circuit stradal în jurul Palatului Parlamentului. Interzis de Traian Băsescu! „M-au ținut 45 de minute îmbrăcat în mașină, apoi mi-au blocat-o… Am plâns de nervi!”

„În luna mai 2007, din cauza Federației Române de Karting și a domnului Niculescu, nu am putut concura la București pe traseul din jurul Palatului Parlamentului, la Bucharest Ring 2007. S-au opus să-mi dea derogarea, deși inclusiv Bernie Ecclestone a spus că e totul ok. Am stat îmbrăcat în mașină vreo 45 de minute, cu speranța că o să intru, că or să mă lase să concurez. La acel moment, președintele federației internaționale era Max Mosley. De față cu mine, Dan Alexandrescu a vorbit cu Bernie Ecclestone, care i-a spus că nu poate face mai mult. El a dat acceptul, dar nu poate obliga Federația Română să-mi permită să alerg. Să-mi dea supra-licență… Au venit domnul Videanu cu domnul Tăriceanu și mi-au zis să-i transmit tatălui meu că ei nu au nicio vină, că nu au nicio legătură. Tocmai atunci era referendumul domnului Băsescu, a fost o decizie politică. Nu dădea bine să concureze pe circuitul acela stradal băiatul lui Sechelariu. Oricum toți banii pentru participarea mea fuseseră plătiți de tata, peste 100.000 de euro, dar mi-au blocat mașina și nu am mai beneficiat de nimic. Am plâns în mașină… Dacă Ecclestone și Max Mosley spun da, ce valoare ai tu, Federația Română de Karting, să te opui? Ca să aflăm ulterior că domnul Niculescu era prieten bun cu domnul Băsescu… Tata venise special la București să mă vadă, stătea la hotelul domnului Dragomir, Crystal Palace, i-am spus și s-a resemnat… Ce să mai facă?”

2008

Singapore, ce victorie, apoi dezastru! „Când m-am întors acasă, mi-am rupt piciorul la tenis. M-a speriat soră-mea! Ghinion! Apoi, în China, mi-au scos puroi cu sânge!!”

„În 2008, Dan Alexandrescu a vorbit cu tata despre prima cursă în nocturnă din lume, în Singapore, în Formula BMW Asia. «Ce ar fi să participăm?», a zis el… Campionatul se încheiase în Europa. Tata a fost de acord pentru a căpăta mai multă experiență. Echipa unde urma să merg se chema Meritus Racing Team. M-am dus cu zece zile înainte, ca să mă acomodez cu fusul orar. De prima oară când am intrat în contact cu ei acolo, am simțit o încredere extraordinară. Proprietarul echipei le-a spus inginerilor că «Doru este pilotul nostru de bază, tot ce zice Doru aplicați și pe celelalte mașini, e literă de lege». Eu nu mai fusesem tratat așa niciodată, nicăieri. I-am și zis lui Dan că voi face podium sigur… Am făcut pole-position în ambele… În cursă m-am descurcat excelent… Mi-a plăcut și circuitul, am câștigat fără probleme… Aceasta a fost prima mea mare victorie. M-am întors acasă într-o marți și miercuri tata mă întreba de ce nu merg la antrenament… Ce-i asta? Am câștigat în Singapore și gata? Un tenis, o alergare, la treabă, hai, hai… Așa era tata! Am mers la tenis, mă hârjoneam cu șoferul cu care jucam tenis, mă sperie soră-mea, mă întorc brusc și-mi sare rotula de la genunchiul stâng… Cu stângul frânez… Mi-am rupt piciorul după Singapore! Cea mai bună cursă a mea! Incredibil! Tata plătise deja și pentru Shanghai, m-am dus acolo în China și am stat numai în hotel cu room-service… Ghinion! Am intrat în cursă, dar doar cu plăcuțe soft… Înainte doctorul mi-a scos puroi cu sânge… Ăsta a fost 2008. Pentru 2009, tata, hâtru cum era, îmi spunea că poate fac un an dansuri, poate fac patinaj, poate fac schi, că nu se înghesuie nimeni să mă mai ia…”

2009

Fisichella Motor Sport. Țeapa care l-a pus definitiv la pământ. „Și acum au datorii la mine!”

„Doar la Fisichella Motor Sport am mai găsit loc după problemele din 2008. Să spunem că Giancarlo Fisichella era doar cu numele acolo… Așa… Sezonul a fost o poveste întreagă. La început aveam o mașină neagră cu gri, cu dungi portocalii, a lui Fisichella… Apoi, când am câștigat la Monza aveam o mașină roșie… În timp ce eu concuram pentru Fisichella, ei aveau un proces cu un pilot spaniol, Andy Soucek. Eu am venit la Valencia pentru cursă, în iulie, era a șasea cursă a anului. Și ei nu erau acolo… M-au sunat că au avut niște probleme și nu pot veni la cursă… Au zis că o să se revanșeze… Am achitat alți bani și am concurat cu altă echipă la Valencia… La următoarea cursă, la Spa, cei de la Fisichella au venit, dar a apărut poliția și le-a pus sechestru pe bunuri! Ca să vedeți ce țeapă mi-am luat… În acel an, 2009, tata s-a dat de ceasul morții să facă rost de bani și a plătit 300.000 de euro plus un bonus de 60.000 înainte de jumătatea sezonului. Chiar zilele trecute am vorbit cu fostul șef de acolo, Paolo… A fost și el pilot… Acum Paolo are niște probleme mari de sănătate, e în scaun cu rotile… I-am scris că au și acum datorii la mine… Mi-a zis că-i pare rău, dar echipa nu mai există… De unde să-mi dea bani? Tata a zis atunci să nu mai stăm să ne judecăm cu ei pentru 100.000 de euro. Dar acum, pentru mine, suma asta este imensă! I-men-să! Sunt episoade care m-au tras în jos puțin câte puțin. Dar mă voi ridica iar, puțin câte puțin…”

„Nu sunt fan Hamilton, dar îi apreciez meritele. Cred că e cel mai bun pilot din toate timpurile, chiar peste Michael Schumacher și o să-i și bată recordurile… Hamilton e un tip constant, greșește foarte puțin, dar e mare talent. Are un stil aparte de a conduce, foarte curat, salvează cauciucurile și nu pune mașina sub presiune. Nu supra-conduce, cum se spune, merge din talent, de aceea și crează impresia că e mai încet. Dar în realitate merge foarte tare. Îmi place Hamilton, nu are cum să nu-mi placă, dar sunt fan Charles Leclerc” – Doru Sechelariu

„Când a venit prietenul meu Felipe Nasr la mine, la Bacău, tata m-a sunat a doua zi dimineața să mă întrebe de ce nu sunt la antrenament. I-am zis că suntem și noi două zile în vacanță… Atât i-a trebuit, mi-a zis să mă ridic din pat și să trec la alergat că mă urmărește cu binoclul până termin antrenamentul… Ce să fac? L-am lăsat pe Felipe în casă să doarmă și am mers la alergat? Aveam 5 kilometri jumate dimineața, la fel seara, aici pe dig, până la turnul de televiziune, iar tata mă urmărea cu binoclul de pe terasă de la EMD… Se mutase aici ca să supravegheze mai bine totul” – Doru Sechelariu

„La ultimul meu antrenament din 2011, printre concurenți era Valteri Bottas, coechipierul de acum al lui Lewis Hamilton. Asta apropo de unde eram când am renunțat” – Doru Sechelariu

„Nu am fumat deloc până să moară tata, ba chiar îi certam pe toți. Tata îmi spunea mereu «Dacă te văd cu țigara, ți-o sting pe limbă!». Tata avea pretenții, «Trebuie să fiți buni în ceva», ne zicea. «Dacă nu la școală, atunci la un sport. Să vă alegeți fiecare drumul pe care să excelați. Eu nu vă impun nimic». Așa era tata…” – Doru Sechelariu

• 84 de curse a alergat Doru Sechelariu până la finele anului 2010: 3 victorii, 5 podiumuri, 3 pole-positions