News

Dosar penal deschis de procurori după o petrecere pe Cluj Arena. Au participat 320 de persoane. Video

04.10.2020 | 17:14
Dosar penal deschis de procurori dupa o petrecere pe Cluj Arena Au participat 320 de persoane Video
ADVERTISEMENT

În plină pandemie de Covid-19, cu starea de alertă în vigoare și reguli stricte de distanțare fizică și igienă, la Cluj Arena a fost organizată o petrecere cu peste 300 de persoane.

Evenimentul din Ardeal, desfășurat în noaptea de sâmbăta spre duminică, s-a lăsat cu măsuri aspre luate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj–Napoca.

ADVERTISEMENT

Astfel, în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, s-au dat și amenzi.

Procurorii au deschis dosar penal după o petrecere pe Cluj Arena cu 320 de persoane

Sute de persoane s-au distrat sâmbătă noaptea în incinta Cluj Arena, fără a respecta nicio măsură de siguranță medicală pe timp de pandemie de Covid-19.

ADVERTISEMENT

Poliţia Cluj a anunțat, duminică, că ”sâmbătă noaptea, în jurul orei 01.00, poliţiştii au fost sesizati cu privire la faptul că în incinta stadionului Cluj Arena, se află în desfășurare un eveniment privat, cu participarea unui public numeros. La scurt timp, la locaţia menţionată s-au deplasat echipaje ale poliţiei, cele sesizate confirmându-se.”

De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, printr-un comunicat de presă, că procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

ADVERTISEMENT

”Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu la data de 04.10.2020 cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în noaptea de 03/04.10.2020, o societate comercială a organizat o petrecere privată în incinta Cluj Arena din mun. Cluj–Napoca, la care au participat aproximativ 320 de persoane, care nu au purtat mască de protecţie şi nu au păstrat distanţarea fizică recomandată.”, anunță Parchetul, citat de Cluj24.

Ce amenzi au dat cei de la Poliție

Sursa citată mai informează că polițiștii clujeni au aplicat o amendă de 1.000 lei organizatorului unei petreceri în interiorul stadionului Cluj Arena.

ADVERTISEMENT

În ceea ce-i privește pe participanții de la această petrecere, aceștia nu au purtat măști de protecție, nu au păstrat distanțarea și erau câteva sute de în spațiu închis.

”În continuare, sunt derulate verificări în vederea stabilirii stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, intervenția polițiștilor fiind asigurată prin sistemele portabile de tip body-camera”, anunță polițiștii prin intermediul unui comunicat.

ADVERTISEMENT