Procurorii Judecătoriei Pitești au deschis un nou dosar pe numele fostului primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, și al fostului șef al ADP Pitești, Mircea Braniște, pentru o asfaltare ilegală pentru care au fost deja condamnați în iunie 2019.
Noul dosar vizează asfaltarea ilegală a unui drum către vila uneia dintre secretarele lui Tudor Pendiuc. De data aceasta, dosarul a fost deschis în urma unei sesizări înaintate de Direcția Silvică Argeș, notează Adevărul.
Reprezentanții Direcției Silvice au depus la câteva luni după condamnare o plângere prin care îi acuză pe cei doi de reducerea fondului forestier național și instigare la realizarea acestei infracțiuni atunci când au aprobat asfaltarea acelui drum forestier.
Noul dosar va ajunge pe masa Judecătoriei Pitești pe 15 februarie 2022, iar Direcția Silvică s-a constituit parte civilă. Reprezentanții instituției acuză că asfaltarea drumului către casa fostei secretare a avut loc în afara domeniului public administrat de Primărie Pitești, pe fondul forestier național.
Tudor Pendiuc și Mircea Braniște au primit pe 6 iunie 2019 condamnări definitive în cazul asfaltării ilegale. Cei doi au fost acuzați de procurori de instigare la abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu.
Ulterior, cei doi au primit o suspendare a condamnării la închisoare, primind în loc un termen de supraveghere de 3 ani și care ar urma să fie gata în luna iulie 2022.
Cazul asfaltării ilegale a fost construit în urma unor interceptări care vizau un alt caz de corupție în care fostul edil a fost condamnat la opt ani cu executare de prima instanță.
Procurorii l-au interceptat o discuție dintre Pendiuc și fosta sa secretară, Carmen Lis, despre un drum asfaltat pe bani publici către vila acesteia. Terenul pe care a fost construit acest drum nu făcea parte din domeniul public administrat de Primăria Pitești.
Procurorii au explicat că o echipă a Administrației Domeniului Public a asfaltat în septembrie 2014 o porțiune de drum de 506,5 metri pătrați care ducea la vila deținută de Carmen Lis, la acel moment șefa Serviciului Promovare din cadrul Primăriei Pitești.
Muncitorii ADP au lucrat timp de două zile pentru a asfalta o intrare în pădure dinspre Aleea Seneslau, care nu era marcată de indicatoare rutierea.
Asfaltarea ilegală pe drumul către vila deținută de Carmen Lis a fost trecută în documentele ADP Pitești ca având loc într-o zonă din proximitate, Aleea Căminelor.