Într-un comunicat emis luni, 10 martie, Parchetul General anunță că a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după declarațiile lui George Simion în urma protestului violent de duminică de la sediul BEC.
Extrem de furios după ce membrii Biroului Electoral Central (BEC) au invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a transmis un mesaj dur pe o platformă de socializare.
Într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook, liderul celui mai important partid de opoziție a afirmat că ”cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică”.
La nici 24 de ore după acest derapaj al politicianului care îl susține pe Călin Georgescu, Parchetul General s-a sesizat. Oamenii legii anunță că a fost deschis dosar penal in rem pentru instigare.
”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu, în data de 10 martie 2025, cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 şi 2 Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în Bucureşti, preşedintele unui partid politic, care este, totodată, şi deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declaraţii prin care a incitat la violenţă”, a transmis, luni, Parchetul General.
La scurt timp după comunicatul venit de la Parchetul General, George Simion a avut o primă reacție. Liderul AUR a spus că, de fapt, nu s-a referit la membrii BEC, ci la autorii loviturii de stat.
”Eu nu am fost acolo (n.r. în fața sediului BEC). Este evident cine este responsabil pentru violențe. Așteptăm să primim și noi informări. Nu am făcut niciun îndemn. S-a spus că m-am adresat membrilor BEC. Eu am spus autorii loviturii de stat.
Trebuie să fie identificați acești autori ai loviturii de stat, trebuie să fie trași la răspundere. Ei nu respectă democrația și trebuie să vedem cine a dat ordin pentru ca membrii CCR să procedeze așa
Domnul președinte, fost, Klaus Iohannis, premierul actual, Marcel Ciolacu, în opinia mea sunt co-autorii loviturii de stat. În spate stă o imixtiune groaznică a puterii executive, cu puterea judecătorească și cu servicii secrete”, a spus Simion.
Duminică seara, liderul AUR George Simion a postat pe pagina sa de socializare un mesaj video în care spune clar că autorii ”loviturii de stat”, făcând referire la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la BEC, ”ar trebui jupuiți în piața publică”.
”Asta este o lovitură de stat. Trăim în plină dictatură. Nu putem accepta așa ceva. Eu sunt pe drum de la Cluj acum și vă rog pe toți, de asta am și zis. Eu de acuma, la cât de furioasă e lumea, nu mai îmi pot asuma nimic, pentru că cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce au făcut. Îți bați joc așa de democrație. Vă place sau nu vă place de Călin Georgescu, este omul votat de români.”, a spus liderul AUR.