News

Dosar penal pe numele episcopului Ambrozie. Acesta spunea că vaccinurile sunt expirate, iar incendiile din spitale ”o făcătură”

Poliţia din Călugăreni s-a sesizat în cazul episcopului Ambrozie din Giurgiu și a deschis un dosar penal. Înaltul prelat le-a spus enoriașilor că vaccinurile sunt expirate și incendiile din spitale ”o făcătură”.
24.10.2021 | 09:27
Dosar penal pe numele episcopului Ambrozie Acesta spunea ca vaccinurile sunt expirate iar incendiile din spitale o facatura
ADVERTISEMENT

Preasfințitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a șocat opinia publică din România după ce, în plină criză sanitară cauzată de Covid-19, a lansat o serie de acuzații fără fundament la adresa autorităților.

Înaltul prelatul acuza că incendiile din spitale din țară sunt ”o făcătură”, iar vaccinurile anti-Covid-19 ar fi, de fapt, expirate.

ADVERTISEMENT

După cele declarate de Ambrozie, Inspectoratul de Poliție Județeană Giurgiu a anunțat că secția de poliție din Călugăreni s-a sesizat din oficiu în acest caz, iar un dosar penal pe numele episcopului a ajuns deja la Parchet, informează Libertatea.

Dosar penal pentru episcopul Ambrozie. Înaltul prelat afirmase că incendiile din spitale sunt ”o făcătură”

”(…) Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Călugăreni s-au sesizat din oficiu la data de 18.10.2021, cu privire la comiterea infracțiunii de comunicare de informații false, având în vedere afirmațiile făcute de către un reprezentant al Episcopiei Giurgiu, în cadrul unei procesiuni religioase, realizată în data de 14.10.2021, în comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu”.

ADVERTISEMENT

Actele procedurale întocmite de către polițiști au fost înaintate unității de parchet competente pentru continuarea cercetărilor, având în vedere calitatea persoanei”, anunță IPJ Giurgiu, conform sursei citate.

La scurt timp după ce ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi îndemna pe credincioși să nu se vaccineze, spunând că serul anti-Covid are ”atâtea urmări negative”, în spațiul public a apărut o altă figură bisericească cu declarații similare.

ADVERTISEMENT

La finalul slujbei de duminică, 17 octombrie, PS Ambrozie, episcopul Giurgiului, le-a transmis enoriașilor mai multe mesaje scandaloase legate de incendiile din spitale și de vaccinarea anti-Covid-19.

În contextul crizei din spitale și la nu foarte multă vreme după tragedia de la Constanța, Ambrozie a afirmat că incendiile izbucnite în ultimul an la spitalele COVID  din țară ar fi fost o făcătură, puse intenționat pentru ca pacienții să opteze pentru spitalele private.

ADVERTISEMENT

PS Ambrozie, declarație scandaloasă în plină criză Covid: ”Vaccinurile sunt expirate”

Într-o perioadă cu mii de morți săptămânal din cauza Covid-19 și cu o campanie de imunizare aflată la un nivel extrem de scăzut, același Ambrozie mai spunea că oamenii nu trebuie să se grăbească să meargă la vaccin pentru că serurile sunt ”expirate”.

”Dvs. sunteţi tineri şi o să trăiţi şi o să vedeţi cum sfârşesc cei care şi-au bătut joc de români. E o chestiune de timp, știți?

Să vă rugaţi lui Dumnezeu ca să vă dea putere să vă duceţi crucea mai departe, rămâneţi în Biserică, nu vă smintiţi de ceea ce vedeţi la TV, nu vă speriaţi nici de Covid, nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi, lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, întâi toţi parlamentarii şi toţi senatorii şi deputaţii şi la urmă, de o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane cumpărate de Cîţu, abia atunci să vă vaccinaţi, că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate”, mai spunea înaltul prelat.

ADVERTISEMENT